O femeie, revoltată de ce i s-a întâmplat la Bâlea Lac. Pentru ce i s-a cerut bilet de intrare: „Nu este normal”
O postare publică a unei turiste românce a reaprins o dezbatere veche și sensibilă în mediul online: este moral să fie taxat accesul la toaletă în zonele turistice montane din România, mai ales atunci când nu există alternative gratuite?
Totul a pornit de la experiența Sabinei, o turistă care a vizitat Bâlea Lac și care a fost profund nemulțumită de faptul că i s-au cerut 3 lei pentru a folosi toaleta Cabanei Bâlea, fără a fi clientă a restaurantului.
„Am încercat mai devreme să fac pipi, că mă trecea, și nu m-a lăsat dacă nu plătesc acest bilet de intrare, ceea ce nu este normal. Dar domnul patron așa a dat dispoziție: să nu facă nimeni pipi fără să plătească acești 3 lei,” a povestit Sabina într-un mesaj video devenit viral.
Ea a criticat lipsa de empatie a personalului și a considerat că o astfel de politică nu are ce căuta într-o zonă turistică care ar trebui să pună accent pe ospitalitate și accesibilitate.
„Mulțumesc frumos, Bâlea Lac, cabană trei stele. Superb! Ultima dată când mai vin aici și mai plătesc această sumă și niciodată nu mă voi caza într-o locație unde nu se pune accentul pe umanitate, ci doar pe bani,” a mai spus turista, dezamăgită de întreaga experiență.
Taxarea toaletelor în locuri publice – între justificare și abuz
Reacțiile nu au întârziat să apară: în comentariile postării, unii i-au dat dreptate, invocând lipsa alternativelor și situațiile de urgență, în timp ce alții au considerat că taxa este justificată pentru întreținere și curățenie, mai ales într-o zonă montană unde logistica este complicată.
Este o realitate că multe locații turistice montane din România, inclusiv Cabana Bâlea Lac, nu dispun de rețele moderne de canalizare. Întreținerea toaletelor implică adesea eforturi mari și costuri ridicate.
În acest context, o taxă simbolică de 2-3 lei poate părea rezonabilă din punctul de vedere al administrației. Problema, însă, apare atunci când accesul la grupul sanitar este complet refuzat în lipsa plății, fără alternative gratuite – ceea ce poate deveni o problemă de etică și umanitate, nu doar de bani.
„Poate cineva care nu are bani… ce o să facă? Să facă pe el? Așa mi-a spus doamna care ia bilet,” a adăugat Sabina, sugerând că un minim de înțelegere ar trebui să existe în cazuri excepționale.
Cum se practică în alte țări
Pentru mulți români, taxarea unei toalete pare un afront, dar realitatea din Europa arată că acest model este larg răspândit. Diferența stă, însă, în modul în care este aplicată politica:
- Germania: Accesul la toaletă este adesea taxat (0,50 - 1 euro), dar plata include adesea un voucher parțial rambursabil în magazinele benzinăriilor.
- Austria: La Viena, multe toalete sunt automatizate, curate și costă între 0,50 și 1 euro. Există însă și toalete gratuite, mai ales în spațiile publice aglomerate.
- Franța, Italia: În Paris sau Roma, se percepe în mod uzual o taxă de 0,50 - 1 euro pentru toaletele publice. Totuși, în instituții publice, muzee și gări, grupurile sanitare sunt gratuite pentru vizitatori.
- Ungaria: În Budapesta, taxele sunt similare cu cele din România (200-300 de forinți), însă infrastructura este bine pusă la punct.
Important este că în multe dintre aceste țări, acolo unde nu există alternative, autoritățile locale sunt obligate să asigure accesul gratuit măcar pentru cazurile de urgență sau persoanele vulnerabile.
