O poveste de supraviețuire fără egal în istorie. Tânăra aristocrată care a înfruntat foametea, frigul și urșii polari pe „Insula Demonilor”
Cea mai remarcabilă poveste de supraviețuire cunoscută până acum aparține unei femei de doar 24 de ani. Marguerite de la Roque a fost abandonată pe o zonă sălbatică, locuită de urși polari, și totuși a reușit să supraviețuiască, dând naștere unui copil și procurându-și singură hrană și adăpost.
De-a lungul istoriei, poveștile cu oameni care au supraviețuit în condiții extreme au fascinat mereu. Acești supraviețuitori demonstrează capacitatea extraordinară a omului de a se adapta și de a depăși situații limită, chiar fără pregătire specială. În timp, experiențele lor au inspirat romane, filme sau compoziții muzicale. Cel mai celebru exemplu este romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe, inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, care a trăit patru ani pe o insulă din arhipelagul Juan Fernandez.
Puțini știu însă că Franța are propriul său Robinson Crusoe, cu o poveste și mai fascinantă. Marguerite de la Roque a supraviețuit între doi și cinci ani pe „Insula Demonilor”, situată pe coasta de est a actualului Quebec, în zona care astăzi găzduiește Harrington Harbour. Spre deosebire de marinarul scoțian, Marguerite a înfruntat o climă extrem de dură, vânturi puternice și prădători teribili, precum urșii polari, fiind totodată o femeie nobiliară, neobișnuită cu greutățile zilnice.
Descoperirea și salvarea Margueritei
La sfârșitul anului 1544, pescari basci din zona Newfoundland, Noua Franță, au observat o dâră de fum pe „Insula Demonilor”. Când au debarcat, au descoperit o tânără cu părul blond-castaniu, slăbită și înfrigurată, îmbrăcată într-o blană de urs polar. Era Marguerite de la Roque de Roverbal, franțuzoaică dintr-o familie nobiliară puternică. Aceștia au dus-o pe corabie către Newfoundland și apoi spre Franța, unde povestea ei incredibilă s-a răspândit rapid.
Regina Margareta de Navarra, soția lui Henric al II-lea al Franței, impresionată de poveste, a inclus-o în cartea sa „Heptameronul”. Destinul Margueritei, contesa găsită pe o insulă pustie în blană de urs polar, a inspirat de-a lungul timpului numeroase lucrări literare, de la poezii la piese de teatru și cărți de istorie. Una dintre cele mai documentate este lucrarea Elizabeth M. Boyer, intitulată „Marguerite de la Roque: A Story of Survival”.
O iubire interzisă și planurile unui văr obsedat de avere
Marguerite de la Rocque s-a născut în jurul anului 1515 (1520 după alții) în prestigioasa familie de nobili protestanți de Roberval. Cel mai probabil și-a petrecut copilăria pe domeniile întinse ale familiei din zona Perigord și Languedoc, documentele precizând că era senior de Pontpoint. Cu alte cuvinte, era o femeie nobilă și foarte bogată, moștenind inclusiv un titlu important.
Elisabeth Boyer preciza că Marguerite era verișoară a lui Jean Francois de la Rocque de Roberval, un corsar hughenot protejat de regele Franței, Francisc I. Alți istorici, precum Francois de Belleforest, susțin că Marguerite era sora lui Jean Francois de la Roque. Cert este că avea legături la curtea Franței și, în ciuda războiului religios dintre catolici și protestanți, era favorizată și protejată.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
