Obligaţi să doarmă 7 ore pe noapte ca să dea randament
Ăsta da program de muncă! Angajaţii de la firma americană de asigurări Aetna îşi rotunjesc veniturile anuale cu până la 300 de dolari pentru că dorm câte 7 ore pe noapte. Şi asta pentru că şefii lor îi obligă să se odihnească aşa cum trebuie.
Pentru a verifica dacă într-adevăr cei 12.000 de angajaţi din toate sucursalele de pe întreg teritoriul SUA îşi fac orele de somn, şefii au apelat la o aplicaţie de pe telefonul mobil. Informaţiile privind activitatea nocturnă a angajaţilor sunt centralizate într-un calculator. Recompensele se activează în sistem o dată la fiecare 20 de zile de muncă, adică lunar.
Încă din 2009, conducerea companiei a dorit să implementeze sistemul după ce a descoperit că angajaţii aveau sistemul imunitar slăbit, erau stresaţi, aveau atacuri de panică şi probleme de adaptare în societate din cauza programului de muncă susţinut. În plus ei aveau deficienţe de atenţie şi ajunseseră în incapacitatea de a găsi soluţii la problemele profesionale cu care se confruntau. În plus, lipsa somnului făcea ca asigurările de sănătate să crească direct proporţional şi să transforme o simplă muncă de birou într-una cu indice de risc ridicat. Kay Mooney, vice-preşedintele companiei Aetna, a ţinut să precizeze că de când a fost implementat programul de recompensare cu bani pentru orele de somn randamentul profesional a crescut, numărul concediilor medicale a scăzut şi profitul companiei s-a dublat.
„Timp de mulţi ani am crezut că munca este secretul succesului. Recent însă ştiinţa a descoperit contrariul: odihna este cea care face ca o afacere să devină profitabilă atât pentru angajat cât şi pentru angajator”, a declarat Mooney pentru Huffington Post. După doar câteva luni de somn regulat de 7 ore, angajaţii de la Aetna au scăpat complet de stres şi calitatea vieţii lor s-a ameliorat simţitor.
Click! spune
Programul normal de somn pentru un adult este de 7 sau 7 ore şi 30 de minute. Recent studiile au demonstrat că după 50-55 de ani sunt suficiente doar 6 ore de somn, însă este foarte important ca programul de odihnă să fie unul regulat. La femei, leneveala în pat este benefică pentru organism, în timp ce în cazul bărbaţilor îi predispune la diabet. Pentru studenţi, sunt recomandate 8-9 ore de somn mai ales în perioada examenelor.