Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Andreea Marin (50 de ani) e cea mai mândră mamă. S-a asigurat că a instalat-o pe fiica ei, Violeta, cât mai bine peste ocean, la New York.

Acolo unde fata  ei, inteligentă și foarte perseverentă, va studia la Universitatea prestigioasă Cornell din America. Chiar dacă îi lipsește cea mai dragă ființă din lume, vedeta își ocupă timpul cu cele mai tari proiecte pe care le are pentru această toamnă, pentru că Gala „Nu există nu se poate” este deja în pregătiri pentru luna octombrie, dar asta nu înseamnă că nu se gândește cât de repede poate să treacă timpul pentru că vrea să urce din nou în avionul cu destinația America, acolo unde învață și se perfecționează pentru viitor, începând din această toamnă, fiica ei care îi seamănă din mai toate punctele de vedere. 

Cât de pregătită este Andreea Marin pentru surprizele pe care i le rezervă această toamnă? Căci se anunță un sezon rodnic pentru ea.

„5 kilograme în minus, au fost la fix!”

Vedeta “Surprizelor” este într-o continuă mișcare chiar dacă luna trecută a fost pusă puțin pe “hold” de către Covid. A trecut însă cu brio peste virusul care i-a dat bătăi de cap și a lăsat și câteva semne vizibile. Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului și pare a fi în cea mai bună formă.

„Luna trecută am avut Covid, am slăbit 5 kilograme. Un mic Covid m-a adus din vacanță cu 5 kilograme în minus. A fost mai neplăcut! 5 kilograme în minus, au fost la fix!”, ne-a povestit Andreea Marin care este într-o formă de invidiat. 

Are o talie de viespe acum, dar lăsând la o parte Covidul, vedeta face Pilates de două ori pe săptămână, atunci când nu aleargă pe banda de acasă și nu ridică greutățile pe care le are în camera amenajată pentru sport în vila ei.

„Acum eu sunt cea care o încurajează pe Violeta”

După 17 ani petrecuți zi de zi împreună, Andreea Marin și fiica ei, Violeta, s-au despărțit puțin pentru că cel mai important om din viața ei și-a luat destinul în mână și a plecat la studii, în America. Violeta are tot sprijinul mamei sale care o încurajează necondiționat și o ajută în tot ceea ce își propune.

„Acum eu sunt cea care o încurajează pe Violeta. I-am spus să își închipuie că este într-o vacanță mai lungă. A zis că vrea să plece dar nu se gândea că nu se mai întoarce așa repede acasă.  Violeta a început deja școala de o săptămână. Țintește Dreptul dar acolo își va putea schimba orientarea și dacă își dorește să facă și altceva, este posibil. Ar putea să se răzgândească, sau nu, până în anul doi. Stă singură în camera din campus, așa a nimerit.

Eu am stat cu 5 colege în cameră, la facultate. Vorbim zilnic, e adevărat, suntem foarte apropiate. Cumva m-am liniștit că am fost și am văzut unde o să stea și cum s-a instalat. Eram atât de panicată! Când am ajuns acolo am stat o săptămână, am aranjat camera, ne-am plimbat în campus și am râs cu poftă!

Se gospodărește singură, mă bucur foarte tare că se întâmplă asta. Nu sunt de părere că e bine să crești copilul prea răsfățat. O să ne vedem când vine ea în București, luna viitoare, apoi voi merge eu la ea în decembrie, atunci când fiica mea va împlini 18 ani!”, ne-a mărturisit Andreea Marin pentru Click!

„Am intrat într-o profundă anxietate”

De altfel, invitată ieri în emisiunea lui Cristi Brancu, Exclusiv VIP, de la Prima TV, Andreea Marin i-a povestit prezentatorului TV faptul că fiica ei, Violeta, îi arată zilnic că tot ceea ce a învățat de la celebra ei mamă, pune acum în aplicare în campusul universitar din America.

„Am învățat-o să calce. Știe să facă de toate, să spele, să calce. Îmi arată în fiecare zi că tot ce am învățat-o face acolo. Poate că nu făcea acasă, dar acolo uite că face. Eu am intrat într-o profundă anxietate cu niște probleme de sănătate serioase, dar nu mă gândeam că e de la asta. A fost extrem de greu pregătirea pentru această facultate, ani la rând, am fost aproape de ea zi de zi, dar o susțin și tata și bunica, ne are aproape pe toți.

Mă așteptam ca atunci când m-am urcat în avion să plec spre casă, fără ea, să plec plângând. Este incredibil ce liniște s-a așezat în mine, pentru că am văzut că acolo este o zonă sigură, liniștită, fără probleme majore, am văzut că e foarte descurcăreață și știe să facă și una și alta, că am lăsat-o cu totul aranjat. Nu am probleme cu ea!”, i-a povestit Andreea Marin lui Cristi Brancu.

„Sunt sentimental liniștită, sunt foarte bine acum!”

Prezentatorul TV Cristi Brancu a fost curios să afle dacă Andreea Marin este acum liniștită pe plan sentimental după despărțirea de fostul ei partener de viață, Adrian Brâncoveanu. Răspunsul Andreei Marin a fost unul spontan și foarte bine primit de către gazda emisiunii „Exclusiv VIP cu Cristi Brancu” de la Prima TV.

„Sunt sentimental liniștită, sunt foarte bine acum! Nu trebuie să fie cineva, trebuie să fii tu liniștită! Iar deciziile pe care le-am luat, le-am luat în cunoștință de cauză.

Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac! Nu am nimic extraordinar de spus!”, a fost mărturisirea Andreei Marin, cu privire la viața ei privată. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net