Dezvăluiri despre colonia uitată a hidrocentralei Porțile de Fier. Ce sacrificii au făcut oamenii care au lucrat la proiectul ambițios al lui Ceaușescu: „Mulți s-au îmbolnăvit”
La marginea orașului Drobeta Turnu Severin, în satul Gura Văii, istoria se ascunde printre ruinele unor barăci părăsite și blocuri gri, martore ale uneia dintre cele mai ambițioase construcții ale regimului comunist: Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.
Aici, în anii '60, peste 10.000 de oameni trudeau zi și noapte pentru a îmblânzi cataractele Dunării, acolo unde fluviul se îngusta la doar 20 de metri, făcând navigația aproape imposibilă.
De la sat de pescari la șantier colosal
Înainte de marile transformări comuniste, Gura Văii era o mică așezare de pescari, aflată la confluența pârâului Jidoșnița cu Dunărea. Pe culmea dealului din apropiere, o veche cruce de piatră amintea de un pustnic legendar, Petru, protector al locurilor.
Totul s-a schimbat în 1964, când, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Iosif Broz Tito, România și Iugoslavia au început construcția barajului Porțile de Fier I.
Lucrările au adus aici zeci de mii de muncitori și militari. Pentru ei s-a ridicat o colonie muncitorească uriașă, formată din barăci, blocuri și cantine, întinsă de-a lungul căii ferate. Vechea așezare a fost în mare parte demolată sau mutată pe dealuri, pentru că viitorul lac de acumulare urma să înghită casele aflate mai jos de linia ferată.
Satele înghițite de Dunăre
Proiectul a schimbat pentru totdeauna geografia locului. Dunărea, care până atunci era sălbatică și primejdioasă în sectorul Porților de Fier, a fost „îmblânzită” cu un baraj uriaș. Dar prețul a fost unul uriaș: zeci de localități au dispărut sub ape, printre care vechiul oraș Orșova, Eșelnița, Dubova, Tufări, Jupalnic, Ogradena, Plavișevița și insula turcească Ada-Kaleh, un paradis oriental pierdut pentru totdeauna.
„În Gura Văii, toate casele de lângă calea ferată au fost rase de pe fața pământului. Ne-au mutat mai sus, pe deal. Acolo, cea mai frumoasă casă era a lui Ceaușescu, unde dormea când venea în vizită la șantier”, își amintește Grigore „Gicu” Sfetcu, unul dintre puținii muncitori rămași azi în sat, după 40 de ani petrecuți la hidrocentrală.
Viața pe șantier
Construcția Porților de Fier I a început în 1964 și a durat aproape un deceniu. Primele ecluze și centralele electrice au fost ridicate până în 1968, iar în anii următori fluviul a fost deviat pentru a finaliza barajul.
„Programul de muncă vara era de 10 ore, dar deseori ajungeam la 14–16 ore pe zi. A fost greu, mulți s-au îmbolnăvit din cauza zgomotului și a vibrațiilor de la turbine. Alții au murit în accidente, la calea ferată sau pe șantier. Dar atunci nu se vorbea mult despre asta”, povestește Gicu, potrivit Adevarul.
Până în 1972, când Nicolae Ceaușescu și Iosif Broz Tito au inaugurat oficial colosul hidroenergetic, peste 100 de oameni își pierduseră viața în timpul lucrărilor.
Vizitele lui Ceaușescu
Pe deal, deasupra coloniei muncitorești, tronează și astăzi „Casa lui Ceaușescu”, o vilă cu vedere spre baraj, construită special pentru vizitele liderului comunist. Aici, dictatorul a dormit de două ori, venind cu alaiul său în mașina decapotabilă, însoțit de Elena și întâmpinat de pionieri în uniforme. Într-una dintre vizite, un accident la ecluză a fost ascuns în grabă sub o prelată, pentru ca Ceaușescu să nu vadă defecțiunea.
Astăzi, vila e pustie și păzită, însă panorama asupra hidrocentralei rămâne impresionantă – un contrast dureros între gloria de altădată și prezentul dezolant.
De la colonie muncitorească la „oraș-fantomă”
După inaugurarea Porților de Fier I, o parte din muncitori au fost trimiși pe șantierul Porților de Fier II, început în 1977 pe Insula Ostrovul Mare. Și acolo s-a construit o nouă colonie, acum la fel de abandonată. În Gura Văii, multe blocuri BZ sunt astăzi pustii, altele locuite de familii sărace sau de romi mutați din Drobeta Turnu Severin. Multe drumuri s-au prăbușit după viituri, iar localnicii trăiesc cu amintirea unui timp în care locul fremăta de viață și speranță.
„Am construit ceva care a rămas în picioare, chiar dacă noi am fost uitați”, spune cu nostalgie Luiza, o fostă angajată a șantierului.
Gura Văii și colonia de pe Ostrovul Mare sunt astăzi doar umbrele unor epoci în care ambiția comunistă muta sate întregi și schimba cursul Dunării, în numele progresului. În mijlocul lor, părăsită și tăcută, casa lui Ceaușescu veghează asupra unui „oraș-fantomă”, uitat în umbra Porților de Fier.
