Orașul subteran descoperit din întâmplare. Ce a găsit un bărbat când a dărâmat un zid din propria casă
Un întreg oraș subteran a fost descoperit în 1963, în Derinkuyu, Cappadocia, Turcia, atunci când un bărbat își renova casa. El a dărâmat un zid, iar în spatele acestuia a descoperit că se află un oraşel ce ar putea adăposti mii de oameni. Ulterior, guvernul a decis că situl trebuie să se deschidă vizitatorilor.

Orașul a fost sculptat în rocă vulcanică moale, ușor de prelucrat, cunoscută și sub numele de rocă de tuf vulcanic, sub Cappadocia. Rețeaua extinsă, care ar putea data încă din secolul al VIII-lea î.Hr., are o adâncime de aproximativ 85 de metri adâncime, adăpostind de la grajduri și bucătării, la biserici săpate în stâncă și tuneluri de evacuare, scrie architecturaldigest.com.
Orașul subteran descoperit în Cappadocia
Construit și extins de-a lungul secolelor, Derinkuyu a oferit un refugiu pentru comunități întregi care au dispărut în subteran în perioadele de război sau de persecuție religioasă, închizându-se în spatele unor uși masive de piatră. Astăzi, doar o fracțiune din oraș este deschisă vizitatorilor, dar este, fără îndoială, unul dintre cele mai extraordinare situri arheologice din lume.
Situat în Cappadocia, în regiunea Anatoliei Centrale din centrul Turciei, orașul subteran Derinkuyu se află la aproximativ o jumătate de oră sud de Nevșehir. Se află la aproximativ 85 de metri adâncime și se întinde pe o suprafață de circa 2.700 de metri pătrați.
„Nu este unic”, spune Davide Tanasi, arheolog, profesor de istorie și șef de departament asociat la Universitatea din Florida de Sud. „Cappadocia are zeci de astfel de orașe, posibil aproape 200, în funcție de cine numără și ce consideră acesta ca fiind unul”.
Cum a fost construit
Derinkuyu este cel mai adânc complex subteran din regiune deschis vizitatorilor. Arheologul a explicat și cum a fost construit. S-au folosit unelte manuale, iar orașul se susține chiar și fără grinzi. Acest lucru le-a permis constructorilor să extindă tunelurile de-a lungul secolelor.
Datarea precisă a sitului Derinkuyu este dificilă, se estimează că acesta a apărut în secolele VIII-VII î.Hr. sau chiar mai devreme, dar nu se poate dovedi acest lucru. La fel și despre persoana care a săpat prima dată acolo. Cu toate acestea, este clar că situl nu a fost construit dintr-o dată, ci a crescut și s-a extins în etape, modelat de nevoile comunităților care s-au întors la el iar și iar, mai scrie sursa citată.
„Pe scurt, nimeni nu poate spune cine a săpat prima dată în stâncă, iar răspunsul obișnuit, hitiți sau frigieni, se bazează pe dovezi circumstanțiale, mai degrabă decât pe ceva databil”, mai spune Tanasi.
Este confirmat faptul că comunitățile creștine locale s-au extins și au folosit complexul în timpul raidurilor arabe. „După aceea, rețeaua a fost pur și simplu reutilizată de oricine avea nevoie de ea, până în 1923”, a explicat Tanasi.
Câți oameni locuiau acolo
Deși cifra adesea citată pentru populația orașului Derinkuyu este de 20.000, Tanasi observă că nu există nicio aritmetică vizibilă în spatele acestui număr.
„Singura estimare pe care am văzut-o este referitoare la numărul camerelor, menționând că au o medie de aproximativ patru metri pătrați și că ar fi potrivite pentru o familie de cinci persoane, și a ajuns la aproximativ 2.000 de persoane”, a mai afirmat el.
Tanasi este de acord că Derinkuyu a fost cu siguranță suficient de mare pentru a adăposti mii de oameni pentru o perioadă, deși nu a fost conceput ca un loc în care cineva să locuiască tot timpul anului.
„Termenul de oraș pentru acesta este probabil un cuvânt turistic mai degrabă decât unul arheologic”, adaugă Tanasi.
De asemenea, nu este vorba despre faptul că orașul a fost abandonat, ci s-a golit de-a lungul secolelor. Epoca bizantină marchează perioada sa cea mai activă, cu dovezi arheologice precum biserici, cruci, ceramică și monede care confirmă acest lucru. Ultimul capitol al orașului Derinkuyu a venit în 1923, când ultimii săi locuitori, grecii capadocieni, au fost forțați să părăsească Turcia ca parte a schimbului obligatoriu de populație dintre Grecia și Turcia în urma războiului greco-turc.
Se poate vizita Derinkuyu?
Având în vedere că 8 din cele 18 etaje sunt deschise publicului, Derinkuyu poate fi vizitat. Etajele deschise publicului includ pasaje, camere, puțuri de ventilație, mici capele și spații comune de explorat. O vizită completă durează de obicei între 1,5 și 2 ore.
„Este răcoare tot timpul anului și este chiar strâmt pe alocuri, cu scări abrupte cu sens unic, așa că este o vizită dificilă pentru oricine suferă de claustrofobie”, a mai adăugat Tanasi.



































