Povestea cârciumei Mandravela de la „răspântia blestemată”, unde se încrucișau drumuri și destine
Toți locuitorii Bucureștiului de odinioară au auzit de Mandravela, cârciuma legendară de la marginea Capitalei unde petrecerile se țineau lanț. Cârciuma Mandravela, al cărei nume se traduce prin „minciună” se afla la răscrucea a trei drumuri „blestemate”: unul ducea la închisoare, altul la cimitir și al treilea ducea la spitalul de nebuni. Despre locul celebru din perioada interbelică a Bucureștiului se spune că este o poveste cu hoți și tâlhari, cu încrucișări de drumuri și destine.
Mandravela era o mahala din sudul al Capitalei, cam pe unde e punctul de răscruce între șoseaua Olteniței și Calea Văcărești astăzi, nu departe de Piața Sudului. Mahalaua aduna o cârciumă, o gheretă cu fructe și pâine și o tutungerie, cam tot de ce avea nevoie omul. Nici vinul și nimic din cele enumerate nu erau de calitate excepțională, dar cârciuma aduna seară de seară petrecăreți, iar chefurile cu lăutari nu aveau comparație. Mandravela avea un farmec aparte.
De ce era Mandravala blestemată
Denumirea, extrem de melodioasă provine din folclorul local și este un regionalism care înseamnă „minciună” sau „intrigă”. Farmecul locului era confirmat seară de seară de chefurile care se încingeau aici. Petrecerile nu aveau comparație cu nicio petrecere din localurile de lux din București.
Dar de Mandravela se mai lega și cuvântul „blestemat”, iar explicația a fost dată de reporterul Ion Dragomir în „Ilustrațiunea Română”, în anul 1935:
“(…) Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucișare a două drumuri funeste. Primul, duce spre pușcărie; celălalt, spre casa de nebuni și țintirimul “Trei coceni”, al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri” de văduvele tinere, neconsolate să știe că răposații făuritori de iluzii matrimoniale zac sub o țărână atât de prosaic botezată.
Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într’o dimineață, doi cetățeni, cu ochii tulburi și părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un țigan gras și răgușit.
– Zi-i, mă gașpere! – urla unul din cheflii. Că mâine mă’ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeți ieșiți din pușcărie, care-și sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În fața cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliție și o ambulanță a salvării.
– Ce s’a întâmplat?
– Ia, doi proaspeți scăpați de la „411”. Au petrecut de ieri dimineață, pe neîntrerupte.
Pe urmă, s’au luat la ceartă. Unul din ei a “înțepat” pe celălalt. N’a avut săracul parte de libertate.
Compătimirea mergea către cuțitar, nu către cel cu mațele sfârtecate.
Totuși, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunoștință cu oameni cât se poate de interesanți. Așa, de pildă, aci m’am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreștilor.”
La Mandravela adesea se încingeau spiritele, atât pentru că lumea bea peste măsură cât și pentru că pe-aici veneau oameni care nu știau de glumă: fie pușcăriași proaspăt eliberați de la Văcărești, fie infractori vestiți din București, care beau și mâncau pe nerăsuflate.
Deloc surprinzător, poliția era prezentă mai des decât ar fi cazul, mereu la scurt timp după ce în cârciumă zburau pumni, picioare, scaune și pahare.
Sfârșitul Mandravelei
Proprietarul cârciumei Mandravela a fost Costică Alexandrescu, „bancherul din Berceni”, care în 1925, împreună cu alți comercianți și proprietari de terenuri, va înființa Banca Funciară a României.
Cu toate că norocul în afaceri părea să-i surâdă, din anul 1932 încep să apară primele probleme, care vor escalada destul de rapid.
Acumulând foarte multe datorii, Costică Mandravela a încercat să obțină câștiguri ilicite, mituind funcționari fiscali pentru a scăpa de jumătate din datoria ce o avea.
Când fapta a fost descoperită, Costică Alexandrescu Mandravela nu se mai afla în viață. Prejudiciul pe care l-a adus statului a fost recuperat prin scoaterea la vânzare prin licitație a proprietăților pe care acesta le deținea.
Cârciuma Mandravela a funcționat până în anul 1937, însă povestea sa a rămas neuitată până astăzi.
Sursă: Cunoaște Lumea
