Primul șef de Guvern din România modernă, un destin marcat de tragedie. Ce viziune avea asupra țării și ce legătură a avut Cuza cu moartea lui
Primul prim-ministru al statului român modern a fost Barbu Catargiu, un conservator provenit dintr-o familie de boieri cu tradiție. El și-a propus să conducă statul cu pași mici și siguri, evitând reformele radicale, însă mandatul său a fost întrerupt tragic după numai șase luni, ca urmare a unui complot.
Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, a fost realizată de facto pe 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor și în Țara Românească. Eforturile diplomaților români au făcut ca această situație să fie recunoscută parțial la Conferința de la Paris, iar abia în 1862 unirea a fost confirmată pe deplin și de marile puteri europene, inclusiv de Imperiul Otoman. În acest context, Barbu Catargiu a fost numit prim-ministru al Principatelor Unite la 22 ianuarie 1862.
Un boier, intelectual și vizionar
Barbu Catargiu s-a născut pe 26 octombrie 1807 la București, fiul paharnicului Ștefan Catargiu și al Tiței Văcărescu, descendent al familiei Brâncovenilor. Crescut într-o atmosferă intelectuală, a studiat la Paris, aprofundând dreptul, filosofia, economia și literatura. Dintr-un copil sensibil, atras de artă, a devenit un tânăr orator și intelectual remarcabil, inspirat de revoluțiile franceze și preocupat de modernizarea Principatelor.
Catargiu credea în reforme graduale, fără violență sau convulsii sociale. În 1837, a fost ales în Obșteasca Adunare, reprezentând Teleormanul, unde a susținut modernizarea Valahiei și a atras aprecierea contemporanilor prin talentul său oratoric. „Vere, îţi cedez locul meu, m-ai întrecut!”, i-a spus vărul său Gheorghe Bibescu. Catargiu a ocupat funcții importante, printre care logofăt și conducător al Departamentului Dreptății, apoi judecător la Înalta Curte de Justiție.
Deși apropiat de „Societatea Filarmonică”, organizație care promova unirea Principatelor și reforme democratice, nu a participat la Revoluția de la 1848. Barbu Catargiu avea o aversiune clară față de mișcările violente și anarhia socială. După cum spunea el însuși: „Urăsc zgomotul şi turburările din partea particularilor, ceea ce se numeşte anarhie, urăsc abuzul din partea guvernului, ceea ce se numeşte despotism”.
Tocmai de aceea, în timp ce aveau loc tulburările de la București și Proclamația de la Islaz sau bătălia din Dealul Spirii, Barbu Catargiu a preferat să călătorească în Franța, Anglia sau în capitala Imperiului Habsburgic. Acolo a studiat diverse modele politice, mecanismele administrative și sociale și a luat și pulsul societății. A avut și numeroase întâlniri cu oficialități politice ale vremii.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
