Româncă dispărută în Italia: Prefectura din Foggia a publicat fotografia Elenei Burcioiu și cere ajutorul oamenilor
Elena Rebeca Burcioiu, românca de 21 de ani dată dispărută în provincia Foggia, este căutată de mai multe zile de autoritățile italiene. Nimeni nu mai știe nimic de ea de luni dimineață, 2 martie, iar telefonul ei a fost găsit abandonat pe marginea unui drum. Oamenii legii verifică mai multe piste, și au informații conform cărora Elena ar fi fost hărțuită de mai mulți bărbați înainte de dispariție.

În timp ce autoritățile din Italia continuă căutările, Prefectura din Foggia a distribuit fotografia Elenei și cere ajutorul oamenilor. Cei care dețin informații sunt rugați să apeleze la numărul de urgență 112.
Autoritățile cer ajutorul oamenilor pentru a o găsi pe Elena
Rămasă fără familie, Elena Burcioiu, însoțită de o prietenă, a ajuns în Italia, la Foggia, în urmă cu aproximativ trei luni, potrivit La Repubblica. Tinerele care locuiau împreună au ajuns în dimineața de 2 martie în zona șoselei Statale 16, spre San Severo, și urmau să se revadă la sfârșitul dimineții pentru a merge împreună acasă. Elena nu a mai revenit și nu a mai dat niciun semn de viață, în ciuda încercărilor prietenei sale de o contacta la telefon, dar fără succes.
Prietena Elenei a cerut ajutorul autorităților din Italia, iar în seara de 2 martie, oamenii legii au găsit pe marginea drumului telefonul tinerei. În noaptea dintre joi și vineri, scafandrii au căutat-o într-un bazin de mari dimensiuni, folosit pentru irigații. De asemenea, au verificat și fântânile și zonele agricole din apropierea drumului statal 16, acolo unde tânăra de 21 de ani fusese văzută ultima dată.
Semnalmentele Elenei

Elena Rebeca Burcioiu are aproximativ 1,65 de metri înălțime, ochii căprui și părul castaniu, cântărește 63 de kilograme și nu are tatuaje sau semne distinctive, iar în momentul dispariției purta o bluză maro, pantaloni negri și pantofi negri.
Căutările, extinse la nivel național, sunt coordonate de autorități în baza planului activat de prefectură pentru cazurile de persoane dispărute. Ancheta este gestionată de polițiștii din Foggia, care verifică toate ipotezele posibile. Investigațiile continuă pentru a clarifica ce s-a întâmplat cu tânăra româncă.

































