Românul care a luptat pentru unguri la revoluția din 1848. A obținut autonomia pentru ortodocșii români
Într-o perioadă de mari turbulențe și schimbări, în 1848, Gheorghe Ioanovici a fost un personaj deosebit, ale cărui acțiuni au influențat profund destinul ortodocșilor români din Transilvania. Deși a fost o figură controversată în contextul Revoluției de la 1848, în rândurile armatei ungurești, rolul său în obținerea autonomiei bisericești pentru românii din Transilvania rămâne un moment esențial în istoria noastră.
Gheorghe Ioanovici s-a născut într-o familie de aromâni
Gheorghe Ioanovici s-a născut pe 24 noiembrie 1821, la Timișoara, într-o familie de aromâni. Tatăl său, Pavel Kaliva, originar din Macedonia, s-a stabilit în Timișoara, unde a devenit un negustor de succes. În 1801, Pavel Kaliva a fost înnobilat și a primit numele de Ioanovici, iar fiul său va urma o traiectorie de succes, devenind un tânăr educat, cu studii de filosofie și drept la Szeged, Bratislava și Pesta.
A intrat rapid în viața publică, devenind deputat în dieta de la Bratislava în 1847-1848, iar în 1849 a fost numit vicecomite al județului Caraș. Chiar dacă era apropiat revoluționarilor unguri, evenimentele din 1848 i-au marcat destinul, iar după înfrângerea revoluției maghiare, s-a refugiat în Imperiul Otoman.
S-a decis să lupte alături de unguri
Deși românii din Transilvania, sub conducerea lui Avram Iancu și Axente Sever, s-au ridicat pentru drepturile lor, Gheorghe Ioanovici a ales să lupte alături de armata ungurească, un gest care l-a plasat de partea revoluționarilor maghiari în acele momente critice. Aceasta a fost o decizie care l-a făcut să fie privit cu ochi critici de mulți români, dar care avea să influențeze mult mai târziu destinul bisericii ortodoxe din Transilvania, scriu cei de la Historia.
După înfrângerea revoluției de la 1848, Ioanovici a fost nevoit să fugă în Imperiul Otoman, unde a avut primele contacte cu francmasoneria europeană, o mișcare influentă printre liderii revoluționari din acea perioadă. Deși în 1854-1857 a fost închis de autoritățile habsburgice, nu a renunțat niciodată la idealurile sale, iar după detenție a continuat să activeze în viața publică, devenind ziarist și notar al dietei maghiare.
Autonomia bisericească a românilor din Transilvania
Una dintre realizările cele mai importante ale lui Gheorghe Ioanovici a fost în domeniul religios. În perioada 1867-1871, când a fost numit secretar în Ministerul Cultelor de la Budapesta, Ioanovici a jucat un rol esențial în separarea ortodocșilor români din Transilvania de Biserica Ortodoxă sârbească, un act care a dus la nașterea autonomiei bisericești a românilor din Transilvania. Această schimbare a pus bazele unei structuri bisericești autonome, care a fost continuată sub conducerea mitropolitului Andrei Șaguna.
Ioanovici a continuat să fie o personalitate influentă, fiind ales în Parlamentul Ungariei între 1874 și 1881, și chiar devenind un mare maestru al francmasoneriei de rit Scoțian din Regatul Maghiar. A fost un apropiat al altor figuri importante, precum Emanuil Gojdu, și a devenit executorul testamentului acestuia. În paralel, a fost implicat activ în viața culturală a Ungariei, fiind membru al Academiei Maghiare și președinte al Comisiei Filologice între 1882 și 1895.
În ciuda activității sale politice și culturale, Gheorghe Ioanovici a preferat să se retragă treptat din viața publică după 1881, în special după moartea prietenului său Deak Ferenc. Trăind pe moșiile sale din Duleu și Valea Mare, precum și în Pesta, a fost înconjurat de o viață relativ retrasă. La 10 februarie 1909, Gheorghe Ioanovici s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Kerepesi din Budapesta.
