Stațiunea superbă din Munții Retezat, înființată pe rămășițele unei foste colonii muncitorești, care a fost luată cu asalt de turiști

Mii de turiști au ajuns în ultimele zile în stațiunea montană Râușor din Munții Retezat. Râușor este o stațiune de vacanță cu o istorie aparte, înființată în anii '70 în munți, pe locul unei foste colonii muncitorești

Râușor, singura stațiune din Retezat, plină de turiști / foto: arhiva Click!
Râușor, singura stațiune din Retezat, plină de turiști / foto: arhiva Click!

Potrivit cabanierilor, zona de agrement Râușor din Hunedoara a primit în ultimele zile un număr neașteptat de mare de turiști. Aflată la o altitudine de 1.300 de metri, sub vârful Retezat (2482 metri), stațiunea plină de oaspeți i-a obligat pe unii turiști să își lase mașinile pe marginea drumului, la doi-trei kilometri de pârtii. 

Turiștii care doreau să se bucure de zăpadă au fost nevoiți să continue să urce pe jos pe drumul județean plin de noroi și zăpadă, deoarece puținele locuri de parcare din centrul stațiunii erau pline.

Lipsa locurilor de parcare i-a nemulțumit pe turiști

În timp ce unii s-au arătat nemulțumiți de lipsa locurilor de parcare dintr-o stațiune care la origini fusese una dintre coloniile muncitorești înființate la altitudini mari, într-un ținut sălbatic din munți, odată cu Amenajarea hidroenergetică Râul Mare - Retezat, din anii ’70, alții au declarat că nici măcar nu au putut ajunge în Râușor, din cauza aglomerației. Au călătorit pe șoseaua care urcă din comuna Râu de Mori, pe valea Râușorului și au decis să parcheze mașinile pe marginea șoselei în apropierea unor poieni pe care iarna le-a transformat în locuri de săniuș, înconjurare de priveliștile spectaculoase de munte.

„Astăzi am avut o experiență destul de neplăcută acolo, s-a blocat traficul din lipsa locurilor de parcare și a drumului îngust. În cele din urmă am lăsat mașina mai jos ,am luat-o la pas și am reușit să transform totul într-o zi frumoasă, să mă bucur de zăpadă și să fac și un omuleț”, povestește una dintre turiste.  

Ultimii zece kilometri ai drumului județean de pe valea Râușorului, încep din cătunul Suseni aflat la marginea comunei Râu de Mori. Intrarea în defileu este marcată de două repere ale țării Hațegului.

Citește mai multe pe Adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
magazin jpg
politie agent politie jpg
buildings 1838418 1280 jpg
taxa-auto-noxe-masina-poluare-emisii-co2
INSULA HANDA SHUTTERSTOCK (2) jpg
mihaela bilic facebook jpg
key 2323278 1280 jpg
Relief de pe Columna lui Traian  Conrad Cichorius  Wikipedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net