Studenții nu mai pierd vremea în vacanță. Joburile de vară din care câștigă chiar și 5.000 de lei pe lună
Tot mai mulți studenți aleg să își petreacă vacanța de vară muncind. În locul unei perioade lungi de relaxare, tinerii caută joburi sezoniere care să le aducă bani, dar și experiență. Unii lucrează ca animatori la petreceri pentru copii, în timp ce alții reușesc să găsească locuri de muncă chiar în domeniul pe care îl studiază.

În funcție de activitatea aleasă, veniturile pot ajunge la aproximativ 5.000 de lei pe lună. Andreea, studentă în anul cinci la Medicină, este una dintre tinerele care au ales să lucreze pe timpul verii. În vacanță, aceasta lasă halatul deoparte și devine animatoare la petrecerile pentru copii.
„Am intrat la facultate şi cumva viaţa m-a lovit. Am zis: ok, trebuie să fac ceva, să găsesc ceva, nu pot să mă bazez doar pe cei din jurul meu, trebuie să fac şi singură. Este o oportunitate nu doar de a câștiga banii mei, ci şi de a evolua pe planul ăsta de public speaking”, a declarat Andreea, studentă la Medicină în anul 5, potrivit observator.ro.
Aproape 5.000 de lei pe lună din petrecerile pentru copii
Și Bianca, studentă în anul trei la Medicină, lucrează ca animatoare și poate ajunge la venituri de aproape 5.000 de lei lunar. Pe lângă bani, tânăra apreciază faptul că programul este flexibil și poate fi adaptat în funcție de facultate.
„Mă scoate din zona de confort, îmi place foarte mult că este dinamic. Se câştigă bine, nu pot să mă plâng. Şi este foarte flexibil, poţi să îţi adaptezi în funcţie de programul tău”, a precizat Bianca, studentă la Medicină în anul 3.
Alți tineri preferă să profite de vară pentru a acumula experiență în domeniul în care vor să lucreze după absolvire. Prin programul de internship plătit al Universității de Științele Vieții, mai mulți studenți au ajuns să muncească în fermele instituției și să pună în practică lucrurile învățate la cursuri.
Ce trebuie să facă studenții pentru a lucra în livadă
Pentru unii dintre tineri, experiența nu este una nouă, iar munca a devenit deja mai ușoară după primul an.
„Eu m-am obişnuit foarte repede, având în vedere că e cel de-al doilea an, am deja destule cunoştinţe, ştiu cum să fac, cum să găsesc locurile îmi e foarte uşor”, a transmis Elena, studentă.
Pentru Luca, avantajul este că poate lucra în propriul ritm, fără o presiune prea mare.
„Am decis să aleg o variantă mai sigură care plăteşte la fel de mult şi unde stresul este mult mai mic, deoarece lucrez eu în ritmul meu”, a adăugat Luca, student.
Experiența acumulată contează și pentru viitoarea carieră, mai ales că angajatorii o cer frecvent chiar și celor aflați la început de drum.
„Am vrut foarte mult ceva în domeniu pentru că se caută experienţă în domeniu şi este foarte, foarte greu să o obţinem”, a punctat şi Ana Maria, studentă.
Locurile disponibile în livadă nu sunt însă oferite oricui. Studenții trebuie să îndeplinească mai multe criterii, iar rezultatele de la facultate contează în procesul de selecție. Pe lângă seriozitate, aceștia trebuie să aibă toate examenele promovate, iar media contează la selecție. Pentru astfel de locuri de muncă au fost acceptați studenți cu medii de peste 8.
Cât câștigă studenții din fermele universitare
Studenții care lucrează în fermele universității primesc aproximativ 2.000 de lei pe lună. Pe lângă internshipurile oferite direct de instituție, există și alte locuri susținute de parteneri din domeniu.
„Pe lângă cele 32 de burse de internship, pe care Universitatea le pune la dispoziţie, mai avem şi 7 internshipuri care sunt susţinute de colegii de-ai noştri din domeniu”, a explicat Vasile Stoleru, prorector USV Iaşi.
Chiar dacă există studenți care combină facultatea cu munca, România rămâne mult sub media europeană la acest capitol. Potrivit Eurostat, doar 2% dintre tinerii aflați în sistemul de învățământ au și un loc de muncă, față de media europeană de 25%.
Tot mai mulți români caută un venit suplimentar
Nevoia de a câștiga bani în plus nu îi privește doar pe studenți. Aproape unul din zece angajați români are mai multe locuri de muncă, iar alții iau în calcul un job part-time, pe fondul creșterii cheltuielilor și al scăderii puterii de cumpărare.
Pentru un loc de muncă part-time, venitul mediu poate ajunge la 3.000 de lei net lunar, iar cele mai atractive sunt activitățile cu program flexibil sau care pot fi făcute de acasă. O treime dintre angajați și-au mărit deja timpul de lucru sau intenționează să facă acest lucru pentru a-și crește veniturile.


































