Sugestii de vacanță! Cele mai frumoase insule din Europa!

Ultima actualizare:

Pentru sigur ești cu gândul la vacanță, ne-am gândit că nu strică să vezi care sunt cele mai frumoase insule din Europa. Avem sugestii care sunt ușor accesibile, iar frumusețea acestor locuri sigur te va umple cu energie pozitivă pentru tot restul anului. Așa că lasă munca în spate, fă o pauză și vino și visează cu noi.

Cele mai frumoase insule din Europa
Cele mai frumoase insule din Europa

Sardinia este una dintre cele mai frumoase insule din Europa

După doi ani în care călătoriile (și multe alte lucruri) au fost încurcate de pandemie, în 2022, vacanța de vară se anunță una liniștită pentru români, exceptând problema inflației. Toți cei care vor să își reîncarce bateriile în mijlocul naturii caută plaja perfectă și destinația ideală. O variantă care nu trebuie ignorată, mai ales că există zboruri convenabile ale operatorilor low-cost, este Sardinia.

Aflata în Marea Mediterană, Sardinia este situată între Peninsula Italică, coasta sudică a Franței, și coasta Tunisiei, la sud de Corsica. Relieful este uimitor și se schimbă de la o zona la altă. Cât despre plaje? Sardinia poate fi numită insula celor 1000 de plaje.

Unele dintre ele sunt de-a dreptul spectaculoase, așa cum este cazul și cu plaja Cala Goloritze. Aici, pasionații de apă albastră vor găsi unul din cele mai frumoase locuri din toată Europa.

Cala Goloritze este mereu introdusă în topurile celor mai frumoase plaje de pe „bătrânul continent”. Plajă se află la baza unei râpe adânci, într-una dintre cele mai îndepărtate și virgine zone de pe insulă.

Sugestii de vacanță: Mallorca

Mallorca este cea mai mare insulă spaniolă și una dintre cele mai vizitate de turiștii români. Este localizată în partea de vest a Mării Mediterane, la 170 km de coasta unde este situată Barcelona. Ea face parte din arhipelagul Insulelor Baleare.

De la arhitectura minunată de pe străzile capitalei, Palma, până la plajele și golfurile arhicunoscute în întreaga lume, Mallorca este o destinație perfectă pentru cei care sunt în căutare de peisaje, cultură, dar și divertisment.

Cele mai frumoase insule din Europa: Milos

Dacă unii și-au făcut deja planurile pentru vacanța din această vară, alții s-ar putea încă să mai caute locuri din Europa pe care să le viziteze. Pentru cei indeciși avem o sugestie excelentă. Pe lista scurtă a celor mai frumoase insule din Europa se găsește Milos.

Aceasta este o insulă vulcanică din Marea Egee, care aparține Greciei. Milos este cea mai sudică insulă din arhipelagul Cicladelor. Ea a rămas celebră pentru statuia Afroditei - „Venus din Milos”, care se află astăzi la Muzeul Luvru, din Paris. Noi credem, totuși, că Milos ar trebui să rămână în amintire și pentru locurile unice pe care le poți găsi dacă închiriezi o mașină sau un atv.

Nu rata insulele Madeira

Grație peisajelor fantastice, gastronomiei, reliefului spectaculos și plajelor sălbatice, insulele Madeira au fost numite „cea mai bună destinație insulară din lume” de șase ori la World Travel Awards, din 2014 încoace.

Arhipelagul portughez se află în Atlanticul de Nord, la vest de Maroc. Aici turiștii îndrăzneți pot găsi piscine naturale sculptate din roci de lavă, stânci superbe și orașe fermecătoare.

Insule de vis din Europa: Creta

Cu plaje precum Elafonisi și Balos, cu o cultură aparte, dar și cu orașe ca Chania, Creta a intrat repede în inima turiștilor români. Apele sale de un albastru ireal și peisajul său unic atrag mii de vizitatori în fiecare vară. Se spune că unele persoane se îndrăgotesc de Creta și refuză să mai viziteze alte insule, întorcându-se aici în fiecare an.

Dacă te afli în Croația, nu rata insula Hvar

Hvar este o insulă croată situată la Marea Adriatică. Are o populație de aproximativ 5000 de locuitori. Turiștii pot găsi locuri virgine, dar și distracție din plin pe străzile superbe ale orașului principal din Hvar.

Cele mai frumoase insule din Europa: Malta

Cu o suprafață de doar 316 mp km, arhipelagul maltez este unul dintre cele mai mici din lume. Doar trei insule sunt locuite. Malta este cea mai mare și rămâne centrul cultural, dar Gozo și Comino oferă locuri sălbatice spectaculoase.

Sugestii de vacanță: Insula Zakynthos

Am putea face lejer un top doar cu insule din Grecia. Practic, e foarte greu să alegi doar câteva pentru un clasament. De această dată, ne mutăm un pic atenția la Marea Ionică și sugerăm Zakynthos, dar la fel de bine ar fi putut intra în top: Corfu, Lefkada sau Kefalonia. Am ales Zakythos pentru șansa de a întâlni țestoase.

Cele mai frumoase insule din Europa: Corsica

Deși este o destinație foarte populară printre străini, Corsica nu este vizitată atât de mult de români. E drept, și prețurile sunt mult mai piperate decât în alte locuri frumoase din Europa.

A patra insulă ca mărime din Marea Mediterană, Corsica reprezintă o destinatie atrăgătoare pentru turiștii care căuta o regiune cu forme de relief spectaculoase și apă ca în Caraibe. În fiecare vară, multe vedete aleg să-și petreacă vacanță pe insula care aparține de Franța.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net