Tot ce trebuie să ştii despre rinoplastie

Ultima actualizare:
Dr. Adrian Reboșapcă
Dr. Adrian Reboșapcă

Nu eşti mulţumită de forma nasului tău şi te bate gândul să-ţi faci rinoplastie? E o decizie importantă care îţi va schimba fizionomia feţei, aşa că, înainte de a face pasul, informează-te! Dr. Adrian Reboșapcă, medic primar chirurgie plastică reconstructivă și estetică, îţi spune tot ce trebuie să ştii despre această procedură, cu avantajele, dezavantajele, avertizările şi riscurile ei.

Rinoplastia constă în remodelarea piramidei nazale, formată din structuri osoase și structuri cartilaginoase acoperite de piele. Medicul specialist poate reconstrui fiecare structură în mod separat sau ambele structuri concomitent, caz în care vorbim despre o rinoplastie totală. În afară de beneficiile estetice, se pot corecta, cu această ocazie, anumite deficienţe respiratorii sau traumatisme. Intervenția se adresează persoanelor peste 18 ani, atunci când etapa de creștere este încheiată și structurile osoase nazale definitivate.

Tipuri de rinoplastii

În funcție de tipul de incizie folosit, rinoplastia poate fi de două feluri: închisă sau deschisă. Cea închisă se realizează prin incizii în interiorul nărilor, imperceptibile la nivel exterior. În cazul rinoplastiei deschise, se adaugă o mică incizie de 3 mm pe porțiunea cutanată care acoperă septul dintre nări. De regulă, rinoplastia deschisă îi conferă medicului un mai bun acces la sept și la cartilagii, precum și mai multă vizibilitate, esențială pentru o intervenție complexă.

Ce rezultate se pot obţine

La nivel estetic, nasul este reproporționat în raport cu trăsăturile faciale ale pacientului. Orificiile nazale pot fi repoziționate, vârful nasului poate fi remodelat, iar cocoașa nazală (dezvoltarea nazală exagerată sau moderat crescută a reliefului osos) se poate îndepărta. În cazul în care ai dificultăţi de respiraţie şi vrei să rezolvi această problemă, trebuie să faci mai întâi un drum la ORL. Cu siguranţă ai o obstrucție nazală ale cărei cauze doar specialistul ORL-ist le poate identifica. În acest mod, se poate stabili tipul de tratament adecvat, medicamentos sau chirurgical. Dr. Adrian Reboșapcă subliniază importanța unei bune colaborări între specialiști pentru obținerea celui mai bun rezultat estetic.


    Dr. Adrian Reboșapcă
Dr. Adrian Reboșapcă

Perioada de recuperare

Primele două săptămâni după operație sunt cele mai importante. Noua formă a nasului este consolidată cu ajutorul unei atele termoplastice aplicate cu benzi adezive. Pe parcusul întregii perioade de recuperare (8 luni – 1 an), se recomandă evitarea expunerii la frig sau căldura excesivă, efortul fizic, traumatisme sau orice alte activități care ar putea genera vasodilatații locale, ne spune specialistul clinicii ATO. Treptat, gradul de precauție se reduce și pacientul își poate relua activitatea normală, respectând indicațiile enumerate anterior.

În cât timp se văd rezultatele

Comparativ cu alte intervenții estetice, rezultatele unei rinoplastii nu sunt imediat vizibile. Excesul de piele rezultat post-operatoriu urmează să se contracte și să se retragă, adaptându-se la noile dimensiuni. Întreaga perioadă de vindecare a țesuturilor nazale durează circa un an, timp în care un inconvenient estetic îl reprezintă aparența post-operatorie de nas umflat, o reacție normală de vindecare.

Contraindicații și riscuri

Dacă ne referim la riscurile rinoplastiei, trebuie să avem în vedere riscurile potențiale în cazul oricărei intervenții chirurgicale: sângerare, suprainfectare, necroză, riscuri anestezice specifice/post anestezice. Deși apariția acestor riscuri nu este foarte frecventă, ele nu ar trebui ignorate. La rândul său, medicul stabilește planul de operație, în funcție de particularitățile legate de sex, caracteristici anatomice, existența unui traumatism în prealabil, eventuale intervenții în antecedente, asocierea cu un fond alergic sau alte posibile boli (lupus, rinofima, tulburări de coagulare etc).

Poţi să-ţi faci "retuşuri"?

Nu. Rinoplastia este o operație ce se realizează o dată în viață sau cel mult de două ori. Dr. Adrian Reboșapcă nu susține și nu încurajează operațiile de reintervenție deoarece acestea pot provoca mai mult rău decât bine. Procesul normal de retracție devine imprevizibil în cazul reintervențiilor și ca urmare a cicatricilor rezultate din operația anterioară. Retracțiile cicatriciale pot conduce la deformări mari, mult mai deranjante estetic decât forma inițială. De aceea, decizia de a ne supune unei intervenții de rinoplastie trebuie să fie foarte bine cântărită în prealabil și consultată în detaliu cu medicul specialist.

Cât costă

În funcție de complexitatea operației de rinoplastiei, costurile variază între 1000 și 2500 euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net