Tripletele identice care au scris istorie. Se întâmplă o dată la 200 de milioane de nașteri
Trei fetițe nou-născute au făcut istorie în Anglia! Sunt triplete absolut identice, iar asta se întâmplă o dată la 200 de milioane de nașteri. Au primit numele Harper, Marvella și Evalynn, iar părinții lor, Jenni (27 de ani) și James Casper (27 de ani), le-au pus brățări pentru a le putea deosebi între ele.
Tripletele s-au născut prematur
Fetițele s-au născut cu două luni înainte de termen, pe 31 martie, și au fost nevoite să petreacă șase săptămâni la un spital din York, la secția de Terapie Intensivă. Din fericire, totul a decurs bine, iar tripletele sunt perfect sănătoase.
„Suntem extrem de fericiți că le-am adus acasă și că și-au cunoscut surorile mai mari, pe Danica și Gabriella.”, au declarat soții Casper, conform tabloidului britanic Metro. Ceea ce le face unice este că au fost concepute în mod natural și au împărțit aceeași placentă în uter.
Jenni și James Casper susțin că au rămas fără cuvinte când li s-a spus că vor avea tripleți, nu gemeni, la ecografia de 12 săptămâni. Apoi, la ceea de 20 de săptămâni, medicii i-au informat că tripleții sunt identici, un caz extrem de rar în lume.
„Nu mi-a venit să cred când m-a sunat Jenni să îmi spună. Inițial, am crezut că este o glumă. Am plâns și apoi am fost fericit și apoi m-am gândit cum ne vom descurca și a fost un întreg amestec de emoții. Dar acum pot să spun căs unt extrem de fericit. Suntem niște părinți norocoși”, a spus James Casper. Nici Jenni nici soțul ei nu au în familie gemeni, ceea ce face acest caz să fie și mai neobișnuit.
James a mărturisit că Harper, Marvella și Evalynn arată la fel, astfel încât trebuie să le pună în scaune diferite, ca să știe cine este cine. Tripleții identici sunt extrem de rari, deoarece sunt concepuți doar atunci când un singur ou fertilizat se împarte în trei.