Un secol înapoi. Cum se jucau copiii acum 100 de ani și ce presupunea jocul „de-a butea cu curechiu”
Demult, pe vremea când copiii nu erau considerați un public țintă pentru marile companii de jocuri electronice, bucuriile copilăriei erau diferite, aveau alte denumiri și reguli.
Scriitorul Tudor Pamfile (1883-1923) a publicat în 1907, sub egida Academiei Române, un studiu amplu intitulat "Jocurile copilăriei". Datorită lui, putem descoperi cum se jucau copiii din România acum aproape 100 de ani.
Tudor Pamfile a încercat să includă în cartea sa toate jocurile și bucuriile care făceau parte din viața copiilor la începutul secolului XX, de la joaca celor mici în țărână până la farsele tinerilor la nunți și priveghiuri.
Printre jocurile copiilor de acum 100 de ani se numărau și câteva care au supraviețuit până astăzi, precum v-ați ascunselea (numită atunci "de-a cucul") sau bâza (cunoscută ca "de-a leafa"), dar majoritatea au dispărut aproape complet în timp.
Iată câteva jocuri practicate de copiii de odinioară, așa cum sunt descrise în cartea lui Tudor Pamfile din 1907:
Baba și uncheșul, jucat la priveghiuri. „Baba și uncheșul, rătăciți, se caută prin lume unul pe altul și, poposind în casa cu mortul, uncheșul începe să cosească cu un ciomag prin dreapta și stânga, lovind pe cei din jur".
De-a butea cu curechiu (în prezent, „de-a putina cu varză"). "Cel care ține în brațe se numește bute, iar ceilalți curechi. Unul dintre ei, liber, cere o căpățână de curechiu și, dacă reușește să scoată pe unul din șir, vine și a doua oară, ajutat de cel scos anterior".
De-a dracu-n cânepă. „Copiii formează un cerc, unul numit «dracul» se ascunde în mijloc, iar altul, «Dumnezeu», întreabă: «N-ați văzut pe dracul?». Cei din cerc ridică un picior și spun: «Poate aista-i». După un timp, dracul iese din mijloc și Dumnezeu îl urmărește. Dacă îl prinde înainte să se ascundă din nou, rolurile se schimbă".
Clopotul. „Flăcăii formează un cerc, îl pun pe unul în mijloc și unul dintre ei se suie pe umerii celorlalți și, apucând pe cel din mijloc de cap, îl trage în toate direcțiile, în timp ce acesta strigă să fie lăsat".
Maimuța. „Un grup de băieți mânjesc o căciulă cu funingine, o pun pe capul unuia fără să știe și cer celorlalți să imite mișcările liderului, inclusiv să se frece pe față cu căciula, lăsându-i fața mânjită celui care o purta".
Cu mantaua. „Unul dintre copii se așază jos, acoperit cu o manta. I se spune că pe mânecă i se va vorbi ceva important, dar i se toarnă apă pe mânecă".
Teasc. „Când copiii sunt într-un loc închis, unii încep să îngrămădească pe ceilalți într-un colț strigând: «Teasc, teasc!»".
Sculare de jos. „Copiii încearcă să se ridice de jos fără ajutorul mâinilor sau coatelor, iar cei care reușesc sunt considerați voinici".
Asvârlirea clisei cu bățul. „Se pune o bucată de clisă pe un băț și se aruncă, clisa despărțindu-se în bucăți".
Cățeaua. „La nunți, flăcăii sting lampa și încep să se bată cu căciulile și curelele, iar joaca încetează dacă unul anunță: «A venit cățeaua de la moară»".
Râs și batjocură. „Un copil se culcă jos cu brațele întinse, doi se culcă peste brațele lui și un al patrulea peste picioarele lui, iar al cincilea îi face ce vrea, spre râsul celorlalți".
Jucării și mâncare: Copiii de atunci se jucau cu bășica de porc, fluierul, burduful din piele de oaie, cercul, cornurile de hârtie sau morișca de vânt cioplită din lemn. În ceea ce privește alimentația, copiii mâncau napi, măcriș, frunze de fag, lăstari și cârcei de vie, alune, bostani, pepeni, cotor de mărar tânăr, măceșe, clei de cireș, nuci, coarjă de pe ceaun și flori de păpușoi.
Întreceri și distracții: Întrecerile între copii erau frecvente. Printre acestea se numărau și provocări inedite, cum ar fi cine putea scoate la șir 100 de beșini.
