Unde se află orașul pierdut al României. Este preferat de mulți turiști din țara noastră în perioada verii: „Restaurantele au meniul scris în română”
Astăzi, Balcic este una dintre destinațiile preferate ale românilor, dornici să se bucure de liniștea Mării Negre de pe litoralul bulgăresc, însă puțini știu că orașul are o legătură deosebită cu țara noastră.

Balcic a aparținut țării noastre între 1913 și 1940, ca parte a Cadrilaterului, teritoriu anexat după cel de-Al Doilea Război Balcanic și cedat ulterior Bulgariei. Astăzi, limba română se aude pe străzile orașului, iar restaurantele știu cum să atragă turiștii români, prin meniuri traduse:
„Un frumos oraș la malul mării din Bulgaria. Însă, în trecut, acest orășel a aparținut României, mai precis între anii 1913-1940, intra în componența Cadrilaterului. Un oraș care ulterior a devenit stațiune turistică, aici se găsește castelul Reginei Maria. Bine, mai degrabă o vilă …
În timpul verii orașul este plin de români, restaurantele au meniul scris în română. Peste tot pe la hotel - recepționerii, cameristele, ospătarii de la restaurante - cunosc și limba română”, a povestit Marian Borcea într-un vlog publicat pe canalul său de YouTube.
Balcicul, descoperit de Regina Maria
Regina Maria a descoperit Balcicul într-o toamnă din 1924, în timp ce își ridica vila de la Mamaia, iar în anii ce au urmat și-a construit acolo un castel, înconjurat de șase case mai mici pentru fiecare dintre copiii săi și de un teren impresionant de 4.000 de metri pătrați:
„În centrul stațiunii se află cele două obiective turistice importante ale Balcicului - grădina botanică, ce găzduiește o colecție impresionantă de cactuși, a doua ca mărime din Europa, după Monte-Carlo, iar la capătul străzii pietonale, se află Castelul Reginei Maria, (...).
Acesta este celebrul castel, pe Domeniul regal mai există încă 6 construcții, câte o construcție pentru fiecare copil al Reginei, așa s-a gândit ea la vremea respectivă.
Terenul l-a primit cadou de la un nobil bulgar, undeva pe la 1925. Construcția a durat nu mai puțin de 3-4 ani și a fost finalizat în 1930, deci Regina Maria s-a bucurat de acest loc câțiva ani buni”, a continuat Marian Borcea.
După cedarea Cadrilaterului, castelul a intrat în posesia Bulgariei, iar în 1948, odată cu renunțarea statului român la orice legătură cu monarhia, România a pierdut definitiv acest colț de patrimoniu...




































