Haos pe calea ferată. 266 de trenuri sunt oprite și sute de călători sunt blocați în gări de greva angajaților CFR

Ultima actualizare:

O grevă de avertisment la CFR, organizată de federațiile sindicale reprezentative de la compania de infrastructură, a început vineri dimineață la ora 7,00 și urmează să se încheie la ora 9,00. Sute de călători așteaptă în Gara de Nord, sosirea sau plecarea trenurilor. Potrivit informațiiilor CFR în acest interval trebuiau să sosească 20 de trenuri și să plece alte 16. Cei mai afectați sunt navetiștii.

image

Sute de trenuri sunt oprite

În Gara de Nord, între 7.00 și 9.00, trebuiau să ajungă 16 trenuri, iar 20 să plece. În toată țara erau planificate să plece 266 de trenuri ale CFR Călători.

Doar CFR Călători are programate în perioada grevei nu mai puțin de 266 de trenuri, cărora li se adaugă trenurile operatorilor privați de călători și garniturile de marfă.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat joi după amiază că protestul ”va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă”.

Nemulțumirile sindicaliștilor

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat însă din 30 august că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment la calea ferată între orele 7,00 și 9,00.

Iată motivele:

– Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.

– Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.

– Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii cu greu se vor întoarce în vagoane în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.

– Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia românească, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.

– Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.

Ulterior, acestui protest s-au alăturat și Federația Sindicală Drum de Fier și Federația Elcatel.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net