Ar mai fi ajuns Hitler atât de puternic dacă nu făcea un an de pușcărie?
O nouă teorie explică ascensiunea fulminantă a lui Hitler, după ce a petrecut un an după gratii, sub acuzația organizării unei lovituri de stat în 1923. Peter Ross, autorul cărții ”1924, The Year That Made Hitler”/ ”1924, anul care l-a făcut pe Hitler”, susține că Hitler a ieșit din pușcărie ”reinventat” ca politician.
Hitler a fost închis sub acuzația organizării unuei lovituri de stat în noiembrie 1923. În 1924 acesta va fi eliberat și va reveni aproape într-un mod triumfal, eroic, care i-a înlesnit ascensiunea la putere.
“Dacă Hitler n-ar fi petrecut anul 1924 în închisoarea Landsberg, el nu ar fi revenit în pielea politicianului reabilitat care a ajuns să dețină controlul asupra Germaniei, a provocat un război și a creat Holocaustul”, a scris Peter Ross, citat de Time. Ceea ce a urmărit de fapt Hitler prin revenirea la München a fost să își planifice următoarea mișcare.
Întregul oraș fusese atunci sufocat de mass-media care anunțau întoarcerea lui Hitler după o absență care îi dăduse o aură de mister. Primul pas pentru viitorul dictator era să scape de interdicțiile pentru Partidul Nazist și pentru ziarul său Völkischer Beobachter.
Hitler s-a întâlnit cu guvernatorul Bavariei, Neinrich Held, prezentându-se pe sine drept “fiul risipitor” care s-a întors, lăsând păcatele și greșelile în trecut și (aparent) convins că forța și violența nu au ce căuta în politică. Held a acceptat să ridice orice interdicție asupra partidului și ziarului, dând un verdict care a rămas în istorie: “Bestia sălbatică este verificată. Putem să slăbim lanțul.”
Hitler și-a programat prima apariție publică pentru 27 febriarie 1925, la berăria Bürgerbräukeller. Înainte de discursul public, Hitler a menționat foarte clar într-un editorial din Völkischer Beobachter că singurele lui cerințe sunt o stare de pace și cooperare între facțiunile rivale și supunere necondiționată în fața lui. Cu toții aveau să se alăture partidului reabilitat. Totul trebuia să fie un nou început, nu se prefigura vreo împărțire a puterii, niciun forum de consiliere în luarea deciziilor, Hitler deținea întreaga autoritate.
Având în vedere aclamațiile și manifestările de simpatie din partea publicului, probabil că nu conta foarte mult ce spunea Hitler. Timp de două ore, viitorul dictator a vorbit poporului german despre tot ce a mers rău în ultimii ani. Când ajungea la lupta împotriva marxismului evreiesc, Hitler avea doar două soluții: “fie inamicul va trece peste cadavrele noastre, fie noi vom trece peste ale lor.” “Noul” Hitler dispăruse complet, cel vechi se întorsese și era clar că violența și coerciția încă reprezentau opțiuni valabile de rezolvare rapidă a problemelor politice.
“Oricine consideră că poate pune condiții pentru aderarea sa la partid, nu mă cunoaște destul de bine”, a fost una din afirmațiile sale din discurs, urmată de aplauze zgomotoase. Justificarea viitorului dictator? “Atât timp cât îmi asum întreaga responsabilitate, nu am intenția să-i las pe alții să-mi impună condiții. Și preiau întreaga responsabilitate pentru orice se întâmplă aici.” Și, așa cum făcuse cu câțiva ani mai devreme, și-a încheiat discursul cu salutul specific.
A fost începutul sfârșitului exilului lui Hitler, semnul că puciul eșuat fusese lăsatr în urmă, iar ascensiunea lui politică putea începe.
