Avertismentul OMS: pandemia de coronavirus va ucide mai mulţi oameni anul acesta decât în 2020

Ultima actualizare:

    OMS a cerut statelor vestice să amâne vaccinarea copiilor pentru a ajuta statele care nu au suficiente dozefoto: AFP
OMS a cerut statelor vestice să amâne vaccinarea copiilor pentru a ajuta statele care nu au suficiente dozefoto: AFP

Pandemia este pe cale să provoace mai mulţi morţi anul acesta decât în 2020, a prevenit vineri OMS, în momentul în care mai multe ţări întrevăd speranţa unei vieţi mai normale iar altele, precum India, rămân prinse în focare epidemice devastatoare, potrivit AFP.

Covid-19 a provocat cel puţin 3,3 milioane de morţi în lume de la finalul lui decembrie 2019, în timp ce apariţia de variante şi progresia inegală de campanii de vaccinare continuă să îngrijoreze. Potrivit directorului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, "aşa cum merg lucrurile, al doilea an al pandemiei va fi "mult mai mortal decât primul". El a făcut apel la renunţarea vaccinării copiilor şi adolescenţilor contra coronavirusului în schimbul donaţiilor de seruri sistemului Covax pentru a fi redistribuite naţiunilor defavorizate. 

India se luptă cu virusul şi cu lipsa vaccinurilor

În India, aflată într-un focar epidemic devastator, multe state se confruntă cu lipsa de vaccinuri, limitând sloturile disponibile pentru 600 de milioane de adulţi cu vârste între 18 şi 44 de ani care se pot vaccina. 

Vaccinarea cu Sputnik V a debutat vineri în această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori. Primele injecţii au fost făcute la Hyderabad (centru), după o aprobare de urgenţă a folosirii acestui vaccin de New Delhi pe 12 aprilie. 

După ce haosul a cuprind marile metropole indiene, epuizarea de mediamente, rezervele de oxigen şi de paturi pentru bolnavi, virusul continuă să facă ravagii în locurile fără infrastructură.     

Morţii sunt îngropaţi sau uneori abandonaţi în râuri, în timp ce bolnavii încearcă să se vindece cu extracte de plante.  În ultimele zile, mai mult de 100 de cadavre au blocat malurile fluviului Gange.  

Europa se redeschide după campanii puternice de vaccinare 

În paralel, datorită rezultatelor considerate încurajatoare de guvernele lor, mai multe ţări, în special în Europa, îşi redeschid economiile slăbite. Grecia a ridicat vineri toate restricţiile de circulaţie după cinci luni de izolare pentru a inaugura un sezon turistic foarte aşteptat. Singura condiţie pentru a călători aici este ca toată lumea să fie vaccinată sau să prezinte un test negativ la Covid. Guvernul grec a promis o mare campanie de vaccinare, cu obiectivul principal ca insulele să fie "în întregime protejate de acum şi până la finalul lui iunie".               

Italia a anunţat că va ridica de duminică mini-carantina de cinci zile pentru turiştii europeni, cu toate acestea, în Portugalia, sute de turişti britanici sunt aşteptaţi de luni să profite de ridicarea restricţiilor de călătorie acordate de Lisabona pieţei sale turistice de top.  

Anglia se pregăteşte şi ea să depăşească o etapă majoră, cu redeschiderea de luni a muzeelor, hotelurilor şi stadioanelor, datorită unei scăderi a numărului de cazuri de Covid, după o lungă carantină şi după vaccinări trâmbiţate. Premierul britanic Boris Johnson a prevenit însă vineri că varianta indiană riscă să perturbe aici continuarea ieşirii din izolare dacă continuă să se răspândească, după focare în anumite locuri, în special în nord-vestul Londrei. În consecinţă, autorităţile au decis o campanie accelerată de depistare.  

Franţa a anunţat că cei care vin din patru noi ţări (Columbia, Bahrain, Costa Rica, Uruguay), pe o listă cu 12, vor fi nevoiţi să rămână în carantină zece zile începând de duminică. 

În Statele Unite, campania de imunizare va permite renunţarea la purtarea măştii pentru persoanele în întregime vaccinare, adică în jur de  35% din populaţie. Singura excepţie: autorităţile sanitare recomandă persoanelor vaccinate să continue să poarte mască în mijloacele de transport în comun (avioane, autobuze, trenuri), precum şi în aeroporturi şi gări. 

Statele Unite (mai mult de 584.000 de morţi) rămân cea mai îndoliată ţară de pandemie, înaintea Braziliei (peste de 430.000), India (peste 258.000), Mexic (219.590) şi Marea Britanie (127.640).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net