Bruxelles, orașul cu două fețe. Victimele despre care nu se vorbește
În ultimii ani, teroriștii au început să semene teamă și groază printre europeni. Atentatele de la 13 noiembrie 2015, din Paris, au fost un semnal de alarmă pentru țările învecinate, dar mai ales pentru belgieni, unul dintre cei mai căutați suspecți implicați fiind rezident în țara lor. Din teama de teroriști s-a născut ura pentru musulmani, aflați în minoritate în Belgia.
Dintr-o dată, Bruxellesul s-a divizat între creștini și musulmani, evidențiază publicația CNN în cadrul unui editorial realizat de jurnalistul Nick Thompson. Atentatele s-au soldat cu zeci de persoane decedate, sute de răniți, dar și mii de alte victime despre care nimeni nu vorbește. Cu fiecare atentat comis, musulmanii au început să fie din ce în ce mai marginalizați. Îngroziți de cele întâmplate și neputând să judece clar, mulți creștini sau atei au pus atacurile pe seama lor, generalizând și acuzând o întreagă comunitate pe nedrept.
De fiecare dată când Haroun Zamouri iese din casă, există șanse să fie percheziționat. Atitudinea autorităților față de el îl afectează, așa că plănuiește să emigreze când termină studiile universitare. Inga Skaara s-a mutat în Bruxelles din Cisiordania, încercând să scape de violență. Acum, Inga simte că violența a urmărit-o peste tot. Victimele despre care nu se vorbește suferă zilnic. Teroriștii „pregătesc” un teren neprietenos pentru ei.
Portretele capitalei belgiene
Khadija Zamouri s-a născut în Molenbeek, un cartier care a căpătat o reputație dureroasă pentru ea. Spune mereu că oamenii uită că musulmanii sunt, de asemenea, victime ale atacurilor. Ca mii de părinți din țară, Jonathan Williams face tot posibilul să-i explice fiicei lui ce s-a întâmplat marțea trecută (22 martie). Joelle Scott era la birou când a explodat una dintre bombe. „Nu cred că s-a terminat. Sunt peste tot, în toate țările. Politicienii nu au făcut destul înainte, iar acum este prea târziu”, spune ea.
Nohalia (21 de ani) s-a născut, și ea, tot în Molenbeek. La ea, discriminarea a întrecut limitele verbale. „Ieri am fost în Place de la Bourse (unde oamenii s-au adunat să își plângă victimele), iar un bărbat m-a scuipat pe picior. Mi-a zis: «Ieși afară! Tot ce s-a întâmplat este din vina voastră, musulmanilor!»”, relatează tânăra. Un alt musulman, Dogan, încearcă din răsputeri să își apere fiica de urmările atacurilor teroriste. „Am o fiică de șapte ani, pe nume Acelya. E atât de tânără, încât nu poate simți impactul a ceea ce se întâmplă. A fost departe de școala ei. Încerc să nu îi spun nimic despre această lume monstruoasă”, explică el.
Halima Abdelkader a fost mai aproape de atacatori decât și-ar fi putut imagina. Îl cunoaște pe Salah Abdesam de când era doar un băiețel. „Îi cunosc familia de zeci de ani. Ne-am întemeiat familiile în același timp, și cu siguranță nu suntem oameni radicali”, mărturisește ea. Jose (40 de ani) a simțit o puternică tensionare după atentatele din Paris, și mai ales după cele din Bruxelles. „E bine în Bruxelles... sau era înainte de toate astea. Încă este bine, dar sunt tensiuni religioase acum”, observă bărbatul.
Frica se instaurase în Bruxelles încă dinaintea atentatelor
Înainte de cele trei explozii produse marți (22 martie), frica plutea peste Bruxelles ca o ceață groasă. Cu toții se așteptau să se întâmple ceva rău, însă nimeni nu știa când sau unde. Bruxellesul dinaintea atentatelor era unul deja condamnat. Autoritățile s-au dovedit a fi neputincioase în fața teroriștilor, care au ucis 28 de persoane și au lăsat în urmă 230 de supraviețuitori marcați pe viață.
Bruxellesul de după atentate își jelește victimele, își acuză polițiștii și își înjosește minoritățile. În Bruxellesul de după atentate se simt teroarea unui nou atac, ura și frica de moarte. Orașul s-a divizat. În pașnicul district din Anderlecht, părinții se întreabă zilnic dacă odraslele lor sunt în siguranță la școală. În rău famatul cartier Molenbeek, mamele nu știu dacă micuții lor mai vin sau nu acasă și se întreabă, în permanență, pentru cât timp vor mai plăti păcatele altora. În cele patru luni care au trecut de la atentatele din Paris, cartierul lor a devenit sinonim cu jihadismul. Între cele două lumi, teroriștii au ridicat o barieră.
Musulmanii, izolați de restul belgienilor
Cu toate acestea, dincolo de barieră trăiesc oameni normali, care suferă din pricina celor întâmplate, fiind afectați și indirect, dar mai ales direct. „Sunt aici oameni la fel de buni ca în orice altă parte. Este o comunitate – ne știm între noi și ne ajutăm reciproc”, explică Said. El spune că oamenii ca Abdeslam nu îi fac deloc cinste cartierului Molenbeek. „Aceste explozii nu sunt în cultura noastră. Terorismul nu este în cultura noastră, iar ei (teroriștii, n.r.) ne fac cultura să arate foarte prost”, mărturisește bărbatul. Tonul obosit al vocii lui Said, după cum observă autorul editorialului, trădează extenuarea generală care a pus stăpânire pe locatarii din Molenbeek. S-au săturat de presă, s-au săturat să trebuiască să își ceară scuze și au obosit să mai trăiască în frică în propria lor comunitate.
Cartierul lor este unul dintre cele mai patrulate de poliție din Europa. Mașinile soldaților și militarilor sunt parcate aproape la fiecare colț. Raidurile anti-teroriste sunt atât de frecvente, încât pur și simplu fac parte din viața de zi cu zi a celor care trăiesc în zonă. Cu toate acestea, viața merge înainte. Copiii se joacă în fața caselor, însă părinții lor sunt, uneori, prea speriați să iasă din case. „Când traversez strada, mi-e frică. Este țara mea și mi-e frică să ies. Suferim și noi din cauza acestor atacuri. O femeie din cartierul nostru s-a dus la serviciu și nu s-a mai întors”, povestește Halima Abdelkader.
Mulți dintre ei se gândesc să emigreze. Toți vor să scape de stigmatul care plutește asupra lor. Viața s-a schimbat de la atentate până acum, iar belgienii musulmani au ajuns să se simtă străini în propria țară. Nu știu ce urmează să se întâmple cu ei, însă se tem, zi de zi, că este posibil să plece la muncă și să nu se mai întoarcă acasă.
