Când vor fi vaccinați anti-Covid copiii. Pfizer a început testele pe minorii sub 12 ani

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Compania a început testele pe copii sub 12 aniFoto: Pixabay
Compania a început testele pe copii sub 12 aniFoto: Pixabay

Pfizer-BioNTech a început deja testarea vaccinului Covid-19 la copii sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinării la această grupă de vârstă până la începutul anului 2022.

Primii voluntari din studiul inițial al Pfizer au primit deja prima doză de vaccin. Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech a fost autorizat de către autorităţile de reglementare din SUA la sfârşitul lunii decembrie, pentru persoane cu vârste de cel puţin 16 ani. Producătorul americano-german de vaccinuri speră să obţină date în urma studiilor clinice în doua jumătate a anului 2021.

Până acum, Pfizer a testat vaccinul la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Compania se aşteaptă să aibă date în urma acestor studii în următoarele săptămâni și, dacă va avea succes, să extindă vaccinarea la copii până la începutul anului 2022, potrivit observatornews.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
lefkada istock jpg
porumbei adobestock jpg
sobolan soarece gradina istock jpg
guy goma captura video jpg
cannes 2026 png
charles philip jpg
sardine jpeg
michigan png
image
image