Ce au mâncat Iisus şi apostolii săi la Cina cea de taină
De-a lungul timpului, Cina cea de taină a lui Iisus şi a ucenicilor săi a fost descrisă de nenumărate ori în artă şi film. Cea mai cunoscută rămâne, fără echivoc, pictura lui Leonardo Da Vinci. În timp ce mulţi continuă să caute mesajele ascunse din această operă de artă, alţii au încercat să descopere ce anume mâncat Iisus şi apostolii săi.
Cina cea de taină, cea mai importantă lucrare a pictorului Leonardo da Vinci, a fost pictată între 1495 şi 1498 şi înfăţişează scena biblică în care Iisus cu ucenicii săi iau împreună ultima masă. Lucrarea se află pe un zid al bisericii Santa Maria della Grazie din Milano, şi este considerată de mulţi o enigmă, cu multe mesaje ascunse.
Printre teoriile care au circulat se numără aceea că Apostolul Ioan, aflat în stânga lui Iisus nu este Ioan, ci o femeie, nimeni alta decât Maria Magdalena. Savanţii au remarcat şi alegerea mâncării de către Da Vinci. Un alt mesaj s-ar ascunde chiar în mâncare, căci peştele de pe masă pare să fie hering sau anghilă. În italiană, cuvântul pentru anghilă este „aringa“, iar un alt cuvânt, care se pronunţă exact la fel, „arringa“, înseamnă îndoctrinare. În dialectul nordic, heringul este „renga“, dar acesta are şi un alt înţeles: descrie şi pe cineva care neagă religia.