Ce este acvamaţia, metoda funerară cerută de arhiepiscopul Desmond Tutu

Trupul lui Desmond Tutu va fi supus acvamaţiei. Este vorba despre o alternativă la metodele tradiţionale de incinerare, mai puțin cunoscută, prin care se folosește apă în loc de foc. Arhiepiscopul din Africa de Sud a cerut el însuși o astfel de incinerare ecologică. 

image

Ce este acvamația și în ce constă procedura

Acvamarea sau „hidroliza alcalină” presupune ca trupul decedatului să fie scufundat timp de trei până la patru ore într-un amestec de apă și hidroxid de potasiu, într-un cilindru metalic presurizat şi încălzit la aproximativ 150C, scrie Adevărul

Acvamarea (sau acvamaţia) este metoda funerară aleasă de laureatul premiului Nobel pentru pace, Desmond Tutu, decedat la vârsta de 90 de ani.  Denumită ştiinţific „hidroliză alcalină”, această metodă constă în „incinerare” cu apă .

Procesul lichefiază totul, cu excepţia oaselor, care sunt apoi uscate în cuptor şi reduse la praf alb, introduse într-o urnă şi predate rudelor.  Asemenea compostării umane, o tehnică de compostare a corpurilor cu straturi de material organic precum frunze sau aşchii de lemn, acvamaţia este autorizată doar în anumite ţări. 

Metoda a fost folosită pentru prima oară anii 90

Dezvoltată pentru prima dată la începutul anilor 1990 ca o modalitate de a arunca cadavrele animalelor folosite în experimente, metoda a fost apoi folosită pentru a elimina bovinele în timpul epidemiei de boala vacii nebune, a declarat cercetătorul din SUA Philip R Olson. În anii 2000, şcolile de medicină din SUA au folosit acvamaţia pentru a elimina cadavrele umane donate, înainte ca practica să-şi facă loc în industria funerară, a scris Olson într-o lucrare din 2014 .   

Acvamația folosește mai puțină energie decât incinerarea clasică

În condiţiile în care spaţiul de înmormântare în zonele urbane din întreaga lume devine din ce în ce mai rar şi mai scump, acvamaţia are atracţii evidente. Susţinătorii săi spun că apa este o cale mai blândă decât flăcările. Ei susţin, de asemenea, că o incinerare lichidă consumă mai puţină energie decât una convenţională şi emite mai puţine gaze cu efect de seră.

Potrivit firmei Resomation din Marea Britanie, acvamaţia foloseşte de cinci ori mai puţină energie decât focul şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră de la funeralii cu aproximativ 35%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net