Cele mai mari opt greșeli făcute de Aliați în al Doilea Război Mondial

Ultima actualizare:

    Aliații au făcut câteva greșeli care i-au ajutat pe germani să își extindă cuceririle.Foto GettyImages
Aliații au făcut câteva greșeli care i-au ajutat pe germani să își extindă cuceririle.Foto GettyImages

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Puterile aliate au fost nevoite să ia anumite decizii care au influențat negativ desfășurarea războiului (care a durat mai mult decât ar fi trebuit). Aliații au făcut câteva greșeli care au avut un impact brutal și imediat asupra soldaților și civililor, relatează Gizmodo. Autorul articolului din sursa citată susține totuși că acestea sunt doar câteva dintre greșelile făcute în timpul războiului, lista putând continua.

1. Eșecul atacării Germaniei după ce aceasta a invadat Polonia

Conform sursei citate, după ce Germania nazistă a invadat Polonia la 1 septembrie 1939, Marea Britanie și Franța au declarat imediat război Germaniei… numai că nu au făcut nimic în acest sens. Acest lucru le-a dat germanilor posibilitatea de a putea ataca nestingheriți pe două fronturi. Generalii naziști se temeau de un contra-atac al Aliaților, astfel că au plasat la granița cu Franța 46 de divizii de infanterie. Franța avea posibilitatea (pe hârtie cel puțin) să mobilizeze o sută de divizii, la care se adăugau și cele britanice. Cum acestea nu au întreprins niciun atac, Germania a avut la dispoziție un an pentru a-și reface efectivele militare pentru a ataca Franța. La rândul ei, aceasta se aștepta să fie atacată pe Linia Maginot, ca în Pimul Război Mondial. Hitler a procedat însă diferit de data asta.

După invadarea Poloniei de către Germania, Franța și Marea Britanie nu au reacționat în mod efectiv.
După invadarea Poloniei de către Germania, Franța și Marea Britanie nu au reacționat în mod efectiv.

2. Neanticiparea “atacului-fulger” german în Ardeni

Planul de atac al Generalului Manstein este considerat unul dintre cele mai bune planuri strategice militare din al doilea Război Mondial. Francezii nu s-au așteptat să fie atacați altfel decât se întâmplase în 1914, iar odată invadați, aceștia nu au avut destule resurse pentru a putea rezista atacului. Lui Hitler i-a fost astfel extrem de ușor să cucerească Franța în doar șase săptămâni.

3. Eșecul americanilor de a adopta sistemul convoiului

Când Statele Unite au intrat în război, nu aveau suficientă experiență în bătălia cu submarinele germane U-Boat, spre deosebire de englezi. Aceștia trimiteau navele într-un convoi format de 30 până la 70 de vase de luptă pentru a evita detectarea și pentru a se confrunta de pe poziții egale cu inamicul. Până în mai 1942, Statele Unite nu au trimis în luptă suficiente nave de escortă, astfel că au pierdut extrem de multe vase (două milioane de tone – pierderi măsurate în funcție de tonajul total al navelor).

Submarin german U-Boat
Submarin german U-Boat

4. Subestimarea armatei japoneze

Aliații îi subestimau pe japonezi pentru simplul fapt că aceștia adoptaseră arsenal și tehnici militare din Occident. Se credea că o armată care copiază alte armate nu poate ține piept armatelor originale. Aliații au avut puține trupe mobilizate în Frontul din Pacific, iar aceștia nici nu au făcut un efort prea mare să înțeleagă realele abilități japoneze. Japonia a cucerit astfel în primele șase luni ale războiului mai multe teritorii decât oricare alt cuceritor din istorie.

Invazia Manciuriei (China) de către japonezi
Invazia Manciuriei (China) de către japonezi

5. Atacul inutil de la Dieppe

Pe 19 august 1942, o infanterie formată din 5.000 de soldați canadieni, alături de alte câteva sute de trupe britanice au atacat portul francez Dieppe (ocupat de naziști). Intenția de a recuceri portul s-a soldat cu un mare dezastru. Au murit aproape 1.000 de soldați din Puterile Aliate, iar alți 2.000 au fost luați prizonieri. Bătălia aeriană i-a costat pe Aliați pierderea a 106 avioane, în timp ce naziștii au pierdut doar 48.

6. Cererea de “predare necondiționată” a Germaniei

La Conferința de la Casablanca din ianuarie 1943, președintele Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt a cerut Germaniei să se “predea necondiționat”. Istoricii susțin că a fost o profundă subestimare a ideologiei naziste. Ministrul propagandei, Joseph Goebbels, i-a convins astfel pe germani să lupte până la ultima suflare. Cererea americanilor i-a făcut pe naziști să continue în mod fanatic războiul, chiar dacă ar fi însemnat anihilarea totală. Peste ani, acest lucru s-a dovedit a fi avut un impact negativ.

Joseph Goebbels, ministrul propagandei naziste
Joseph Goebbels, ministrul propagandei naziste

7. Eșecul Campaniei din Anzio

La începutul anului 1944, Aliații au lansat o operațiune militară în regiunea Anzio și Nettuno, în Italia, cu scopul de a păcăli armata germană pentru a le permite un atac direct asupra Romei. Operațiunea a decurs bine la început, luându-i pe germani prin surprindere. Balanța luptei s-a întors însă în favoarea naziștilor, iar în cele patru luni de luptă, Campania din Anzio i-a costat pe Aliați în jur de 66.200 de victime (dintre care 37.000 erau noncombatanți).

8. Prematura și prea ambițioasa Operațiune Market Garden

Această operațiune însemna parașutarea mai multor trupe militare într-un coridor îngust  care se întindea pe aproximativ 128 de kilometri în Olanda (între Eindhoven și Arnhem). Aceste trupe trebuia să apere mai multe canale importante din punct de vedere strategic. Aliații au întâmpinat însă o puternică rezistență inamică ce i-au costat în cele din urmă pierderea a aproape 17.000 de soldați (germanii au pierdut în jur de 13.000). Operațiunea începuse în septembrie 1944, iar pierderile suferite i-au convins pe Aliați că războiul nu avea să se încheie până la Crăciun, cum se așteptau.

Scena parașutării trupelor Aliaților din filmul “A Bridge Too Far”:

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net