Cum ne-a schimbat viaţa munca de acasă

Ultima actualizare:

Munca de acasă are atât avantaje, cât şi dezavantaje! Un raport realizat de Comisia Europeană a arătat că, în 2019, doar 5,4% dintre europeni munceau de acasă. În 2020, numărul acestora a crescut la 88% dintre angajaţi. Cum s-a schimbat viaţa acestora în pandemie şi care sunt implicaţiile pe termen lung au fost principalele teme analizate în cadrul unui studiu amplu.

Studiile realizate la cererea Asociaţiei Europene a Camerelor de Comerţ şi Industrie din cadrul Comisiei Europene au arătat că volumul de muncă a crescut, că viaţa profesională s-a amestecat cu cea personală, timpul alocat sarcinilor de serviciu a crescut cu 90-120 de minute (în Spania, Franţa şi Italia cu 60-80 de minute) şi că timpul petrecut cu familia a crescut productivitatea şi eficienţa angajaţilor.

Chiar dacă 38% dintre cei care muncesc de acasă duc dorul colegilor şi al discuţiilor cu ei (n.r. majoritatea au sub 35 de ani şi locuiesc în chirie, de obicei singuri) şi susţin că viaţa lor socială suferă, peste 92% au recunoscut că pandemia le-a oferit posibilitatea să se perfecţioneze profesional şi să aloce mai mult timp studiului, devenind autodidacţi.

Specialiştii în Resurse Umane avertizează că după un an de muncit acasă, revenirea la serviciu trebuie să se facă treptat pentru că şocul psihologic este amplificat de adaptarea mai greoaie la stilul de viaţă anterior pandemiei. Munca de acasă a modificat încă din iunie 2020 ritmul de lucru al angajaţilor şi a înlocuit stresul provocat de termenele de încheiere a proiectelor cu un alt tip de stres, cauzat de nesiguranţa locului de muncă şi de realizarea unor priorităţi în activitatea profesională. Conform unui studiu publicat de Bloomberg, programul de muncă de acasă ajunge la 11 ore pe zi din cauză că ”între patru pereţi angajaţii pierd noţiunea timpului”.

Studiile, realizate între luna iulie 2020 şi decembrie 2020, au arătat că peste 55% dintre cei care munceau de acasă sufereau de stres, anxietate şi depresie. Dr. Katia Vione, de la Universitatea din Derby, Marea Britanie, a declarat pentru Euronews că ”utilizarea şedinţelor video prin intermediul platformelor online  a redus efectele de singurătate şi a scăzut simţitor nivelul stresului. Implicarea angajaţilor în proiectele la care lucrează, discuţiile şi contactele sociale sunt esenţiale pentru creşterea productivităţii, eficienţei şi a nivelului de satisfacţie al angajaţilor”. Angajaţii companiei de software finlandeze Gapps sunt răspândiţi în întreaga lume pentru că directorul Kasper Poyry crede că eficienţa creşte dacă angajaţii sunt nomazi şi nu sunt legaţi fizic de birou.La polul opus, se află angajaţii de peste 60 de ani care nu sunt familiarizaţi cu tehnologia de ultim moment, susţine Ben Butters, directorul Asociaţiei Europene a Camerelor de Comerţ şi Industrie din cadrul Comisiei Europene, cu sediul în Bruxelles. Potrivit acestuia, peste 40% dintre angajaţii din această categorie de vârstă au avut parte între martie-septembrie 2020 de un şoc profesional. 

5 sfaturi pentru a scăpa de stres 

Specialiştii în Resurse Umane din Regatul Unit au stabilit un set de cinci reguli menite să ne facă viaţa mai uşoară în timpul muncii de acasă: 

  • Stabiliţi priorităţile de la serviciu cu o seară înainte. 
  • Faceţi diferenţa între sarcinile de muncă şi cele care ţin de viaţa personală.  
  • Folosiţi o singură cameră ca loc de lucru şi închideţi simbolic uşa când terminaţi munca. Deschideţi-o a doua zi. 
  • Ieşiţi din casă într-o scurtă plimbare după încheierea programului. 
  • Pauza de masă trebuie considerată ”timp petrecut cu familia” aşa că nu mâncaţi la prânz cu gândul la ce aveţi de făcut pentru serviciu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net