David Sassoli, preşedintele Parlamentul European, a murit după patru luni de boală

11 ianuarie 2022

David Sassoli a murit marți, 11 ianuarie, la vârsta de 65 de ani. Președintele Parlamentului European a pierdut lupta cu o pneumonie contractată în luna spetembrie a anului trecut și care i-a afectat grav sistemul imunitar.

article img
David Sassoli a murit marți, 11 ianuarie. Foto: Getty Images

David Sassoli a murit marți, la o oră după miezul nopții, în spitalul din orașul italian Aviano, anunță purtătorul de cuvânt al președintelui Parlamentului European, Roberto Cuilo, citat de Adevărul.

Sassoli fusese internat pe 26 de cembrie în spital, ”din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”, potrivit unor informații transmise de Parlamentul European luni.

Președintele Parlamentului European a contractat o pneumonie în luna septembrie a anului trecut și a fost nevoit să petreacă mai bine de două luni în Italia, pentru a se recupera. Recent, Sassoli îi reluase activitatea, însă boala a revenit, iar parlamentarul a fost nevoit să se interneze din nou în spital, chiar în a doua zi de Crăciun.

David Sassoli se afla în ultima săptămână de mandat ca președinte al Parlamentului European

Italianul David Sassoli, cu o carieră lungă în jurnalism înainte de a intra în politică, de partea social-democraților, a fost numit președinte al Parlamentului European în iulie 2019, iar mandatul său urma să se încheie într-o săptămână. Marțea viitoare, parlamentarii europeni își vor alege un nou președinte, întrucât s-a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu moare. În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor. În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta.