Descoperire uluitoare între Albania și Grecia. Un lac termal masiv „fierbe” la 127 de metri sub pământ
La o adâncime de 100 de metri sub pământ, în Albania, oamenii de știință tocmai au descoperit un lac termal atât de mare încât pune la încercare înțelegerea noastră asupra lumii. Imaginează-ți că stai într-o vale montană liniștită, lângă granița dintre Albania și Grecia. Vezi abur ridicându-se din calcar, ca un fierbător lăsat pe aragaz.
Acum imaginează-ți ce alimentează acel abur. La mai mult de 100 de metri sub pământ, cercetătorii au confirmat existența unui lac termal masiv, situat la baza unui sistem adânc de peșteri, iar acesta este considerat acum cel mai mare lac termal subteran cunoscut până în prezent, scrie EcoNews.
Un lac uriaș ascuns într-un sistem profund de peșteri
Lacul, numit „Lacul Neuron”, se află la aproximativ 127 de metri (417 picioare) adâncime, în interiorul Peșterii Atmos, în zona Vromoner.
Folosind scanare LiDAR și cartografiere sonar, echipa a măsurat o lungime de aproximativ 138,3 metri și o lățime de 42 de metri, conținând aproximativ 8.335 de metri cubi de apă caldă bogată în minerale. Este o cantitate uriașă de apă ascunsă vederii.
Astfel de descoperiri îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă cum se deplasează apa subterană, cum funcționează sistemele geotermale și cât de fragile pot fi unele ecosisteme subterane.
Apa lacului are o temperatură de 26 de grade Celsius
Acesta nu este un bazin rece într-o peșteră turistică. Sistemul face parte din ceea ce cercetătorii numesc speleogeneză prin acid sulfuric, un proces în care apele bogate în hidrogen sulfurat ajută la modelarea și remodelarea peșterilor în timp.
În zona Vromoner, apa caldă urcă prin fisuri, iar atunci când hidrogenul sulfurat întâlnește oxigenul, se poate forma acid sulfuric, care modifică calcarul și contribuie la formarea unor camere subterane mari.
Măsurătorile din Peștera Atmos și din peșterile din apropiere arată cât de activ este încă mediul.
În peșteri, concentrațiile de hidrogen sulfurat din aer au fost măsurate între aproximativ 2 și 22 de părți per milion în zonele deschise, iar temperaturile aerului din spațiile active hidrotermal au fost raportate între 15 și 29 de grade Celsius.
Lacul însuși are o temperatură constantă de 26 de grade Celsius, iar izvoarele care alimentează valea au o chimie și o temperatură similare.
Cercetătorii raportează că debitul total al izvoarelor din zona Vromoner este de aproximativ 200 de litri pe secundă.
Și încă o surpriză
Ai putea presupune că apa termală adâncă urcă lent, ca un sirop. Experimentele de trasare cu coloranți arată însă că sistemul se comportă mai degrabă ca o rețea de conducte puternic conectată.
Un studiu din 2026 publicat în International Journal of Speleology descrie teste cu trasori în acest peisaj de peșteri format prin acid sulfuric și arată că vitezele de curgere în sistemul Vromoner pot ajunge până la aproximativ 30 de kilometri pe zi.
Același studiu susține că conductele înguste de alimentare, numite „feeders”, despre care se credea că transportă apă profundă pură, pot conține de fapt un amestec de apă subterană adâncă și apă reciclată din lacurile subterane aflate în amonte.
Peșterile calde, bogate în sulf, nu sunt doar laboratoare geologice. Ele pot găzdui rețele trofice neobișnuite, care se bazează pe energie chimică în loc de lumină solară și care pot susține comunități dense de insecte și păianjeni.
Un studiu cu acces liber, publicat în revista Diversity, descrie Peștera Sulfur din aceeași zonă a Canionului Vromoner ca fiind o peșteră hipogenă de 520 de metri lungime, cu un curs de apă sulfidic și un lac situat aproape de intrare.
Acesta raportează temperaturi ale apei de aproximativ 27 de grade Celsius și menționează că nivelurile de hidrogen sulfurat din aerul peșterii pot ajunge până la 14 părți per milion în apropierea emisiilor puternice.
Comunitatea științifică care studiază peșterile din această regiune a ridicat și preocupări practice. Un raport tehnic despre sistemul de peșteri Atmos și Sulfur arată că echipa colaborează cu autoritățile locale și lucrează pentru includerea peșterilor hipogene în Parcul Național Vjosa, avertizând în același timp că un baraj aflat pe partea greacă a râului Sarandaporo ar putea afecta negativ habitatul Peșterii Sulfur.
Acesta este, de fapt, punctul esențial. Chiar și atunci când un lac se află la 127 de metri sub pământ, el rămâne parte a peisajului viu de la suprafață, mai scrie sursa citată.
