Mircea Badea, avertisment înfiorător. Ce urmează să se întâmple în perioada următoare: „Va fi din ce în ce mai brutal, mai teribil”

Ultima actualizare:

Mircea Badea e convins că războiul dintre Rusia, Ucraina și chiar NATO poate escalada până la un război total, chiar nuclear, potrivit Fanatik.ro.

Mircea Badea, despre războiul nuclear Foto: Facebook
Mircea Badea, despre războiul nuclear Foto: Facebook

Realizatorul de emisiuni de la Antena 3 nu a fost impresionat de discursurile lui Joe Biden și Vladimir Putin, însă e convins că vremea discursurilor a trecut, iar acum războiul va trece într-o nouă fază, mult mai brutală.

Mircea Badea crede că războiul poate deveni nuclear

,,Cred că am anticipat relativ corect, ieri, ce a spus Putin astăzi, deci n-a fost o surpriză ce am auzit. Bun, sunt 2 lumi absolut diferite lumea occidentală și lumea non-occidentală. Fiecare dintre cei 2 președinți s-a adresat lumii din care face parte. Discursul lui Putin este clar pentru lumea non-occidentală, în primul rând pentru ruși, dar și pentru lumea extinsă non-occidentală, la fel cum discursul președintelui Biden este pentru occidentali”, și-a început Mircea Badea discursul.

Totodată, Mircea Badea nu crede că trăim un război rece, ci unul în toată regula, care e la început. Mai mult, Badea a vorbit despre posibilul scenariu al unui război nuclear în toată regula, pe care jurnalistul nu îl exclude, ci îl consideră posibil.

,,Dar eu am înțeles lucrurile un pic diferit față de ce s-a discutat în platou, nu văd începutul unui război rece, văd că suntem într-un război care devine din ce în ce mai cald și am puncte de vedere diferite. Eu nu cred că mai există o minimă șansă de negociere în acest moment.

Cred că odată cu aceste discursuri de astăzi vremea discursurilor s-a terminat. Nu cred că vom mai avea semnale. S-a dat un semnal, s-a lansat o discurs. Nu, cred că vremea discursurilor astăzi s-a încheiat și ceea ce urmează este doar război care poate îmbrăca absolut orice fel de formă, inclusiv nuclear. Eu nu exclud în acest moment deloc componenta nucleară a războiului. Deci cred că va fi un război din ce în ce mai brutal, mai teribil.

Cred că vremea războiului hibrid, a lui soft-power și alte concepte oarecum progresiste s-a terminat și acum este vremea forței brute teribile cu tot ce se mai poate avea la îndemână”, a completat Mircea Badea.

Ce a declarat Joe Biden

Joe Biden a ținut marți, 21 februarie, un discurs ”istoric”, la fel cum a făcut-o și Vladimir Putin. Fiecare dintre cei doi lideri de stat și-au adresat discursul publicului lor țintă, mai exact rușilor respectiv occidentalilor.

Joe Biden a preferat un discurs mai pacifist, spre deosebire de Putin, care a amenințat din nou cu armele nucleare. ,,Nu există un cuvânt mai dulce decât libertate. Tot ce putem noi să facem este să asigurăm libertatea. Ucrainenilor li se va face dreptate, iar Rusia va răspunde pentru ceea ce a făcut

Mă adresez încă o dată oamenilor din Rusia. SUA sau NATO nu doresc să distrugă sau să atace Rusia. Acest război nu a fost niciodată necesar. Putin l-a ales. Dacă Rusia oprește războiul din Ucraina, totul se încheie. Am fost în locul în care pacea și stabilitatea se regăsesc. Kievul este liber.

Atunci când Rusia a invadat, întreaga lume a fost testată. Toate democrațiile au primit un test. Răspunsul Ucrainei a fost unul profund. Am arătat că suntem și vom fi uniți. Ne vom ridica împotriva agresiunii. Vom ajuta oamenii să trăiască liber. Putin a crezut că răboiul va fi rapid. S-a înșelat. La un an de la începerea acestui război, Putin nu mai are aceeași putere. NATO nu va fi divizat. Vom sta alături de Ucraina astăzi, mâine și întotdeauna. Brutalitatea nu va câștiga împotriva dorinței de libertate”, a transmis Biden la Varșovia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net