Misterioasa insulă din Grecia care a atras ani de cercetări. Aici oamenii sunt altfel decât oriunde în lume: fericiți
Grecia are sute de insule scăldate de ape albastre și
înconjurate de peisaje ireale, dar una dintre ele iese cu totul în evidență.
Ikaria, situată în estul Mediteranei, a devenit subiectul multor studii
științifice, nu pentru frumusețea sa, ci pentru un fenomen unic: locuitorii ei
trăiesc mai mult cu cel puțin zece ani decât restul europenilor și
americanilor.

În timp ce în alte părți ale lumii viața după 80 de ani este
considerată un dar rar, aici vârstele de 95 sau chiar 100 de ani sunt ceva
obișnuit. Încă și mai uimitor este faptul că oamenii din Ikaria nu doar trăiesc
mai mult, ci rămân activi, sănătoși și fericiți până la final.
O insulă unde timpul curge altfel
În cafenelele de pe dealurile Ikarei, bătrânii trecuți de 90 de ani discută, joacă table sau se plimbă pe drumurile abrupte fără semne de oboseală.
Gregoris Tsahas, care a ajuns la 100 de ani în ciuda unui pachet de țigări fumat zilnic timp de șapte decenii, este doar un exemplu.
Statisticile confirmă: unul din trei localnici atinge vârsta de 90 de ani, iar cazurile de cancer, boli de inimă, depresie și demență sunt extrem de rare în această insulă specială, scrie Greek Reporter.
Această insulă, botezată după Icar din mitologia greacă, a intrat pe harta mondială a longevității ca una dintre cele cinci „Zone Albastre” – alături de Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica) și Loma Linda (SUA).
Dieta care ține bolile departe
Dar ce asigură această longevitate? O explicație majoră a acestui miracol vine din dietă. Studiile Universității din Atena arată că mesele ikarienilor sunt simple, dar bogate în nutrienți.
Fasolea, legumele verzi, cartofii, laptele de capră și uleiul de măsline domină alimentația, iar carnea și zahărul rafinat apar rar pe masă.

Usturoiul, considerat un „elixir al tinereții”, are rol protector pentru inimă și creier, în timp ce peștele aduce acizi grași Omega-3, esențiali pentru sistemul nervos.
Nucile și cerealele integrale completează această dietă, contribuind la reducerea colesterolului rău și la prevenirea bolilor cardiovasculare. Rezultatul: o populație care trăiește mult și are o sănătate remarcabilă până la vârste extreme.
Stilul de viață care prelungește viața
Dieta nu explică însă totul. Viața pe insulă este simplă, dar activă. Relieful muntos obligă la mers zilnic, iar munca manuală menține tonusul fizic. La prânz, localnicii își iau un scurt repaus, iar acest obicei s-a dovedit benefic pentru sănătatea inimii.
La fel de importante sunt legăturile sociale: familii unite, prietenii strânse, comunități în care oamenii se sprijină reciproc.
Ritmul lent al vieții, lipsa stresului și optimismul colectiv completează rețeta longevității. „Aici nu prea se fac programări”, glumea un localnic. „Ne vedem dimineața, după-amiaza sau seara. Nu ne stresăm.”
Ikaria nu este doar o insulă frumoasă, ci și o lecție vie despre cum alimentația, mișcarea, odihna și liniștea sufletească pot transforma bătrânețea dintr-o povară într-o binecuvântare.



































