Muzeu înșelat de un artist. Ce „opere” a trimis pentru suma de 76.000 de dolari

Un artist danez a făcut un gest destul de îndrăzneț. A primit 76.000 de dolari de la un muzeu pentru a crea două opere de artă, dar, în schimb, a trimis pânze goale intitulate „Take the Money and Run” („Ia banii şi fugi” n.r.). După ce isprava sa îndrăzneață a declanșat o luptă juridică de aproape doi ani, artistul trebuie acum să returneze banii împrumutați, minus 5.730 de dolari, reprezentând onorariul artistului și taxele de expunere.

Artistul a trimis pânze goale intitulate „Ia banii şi fugi” / Foto: Pexels
Artistul a trimis pânze goale intitulate „Ia banii şi fugi” / Foto: Pexels

Un scandal de proporții a avut loc în lumea artei din Danemarca. Jens Haaning, un artist conceptual ale cărui lucrări se concentrează pe putere și inegalitate, a fost angajat în 2021 de Muzeul de Artă Modernă Kunsten din Aalborg, în nordul Danemarcei, să recreeze două lucrări anterioare pentru care au fost folosite zeci de bancnote pentru a reprezenta veniturile medii.

Muzeul i-a oferit aproximativ 76.000 de dolari pentru a recrea piesele de artă – lucrarea din 2007 „An Average Danish Annual Income” ce afișa bancnote de coroane fixate pe pânză într-un cadru, și din 2011, despre veniturile austriecilor, cu bancnote de euro. Însă, când personalul a despachetat lucrările nou livrate, a găsit două rame goale intitulate „Take the Money and Run” („Ia banii şi fugi” n.r.).

 Muzeul de Artă Modernă Kunsten a expus pânzele goale ale artistului 

În ciuda faptului că muzeul a expus noile „opere de artă”, atunci când Jens Haaning a refuzat să returneze banii, a luat măsuri legale. „Lucrul este că am luat banii lor. Nu este un furt. Este o încălcare a contractului, iar încălcarea contractului face parte din lucrare”, a declarat artistul, potrivit OddityCentral.

„Nu suntem un muzeu bogat… Trebuie să ne gândim cu atenție la modul în care ne cheltuim fondurile și nu cheltuim mai mult decât ne putem permite”, a declarat, la vremea respectivă, Lasse Andersson, directorul Kunsten.

Săptămâna aceasta, luni, un tribunal din Copenhaga a ordonat artistului să returneze banii care i-au fost împrumutați, dar a decis că ar trebui să primească în continuare onorariul. Astfel, Haaning este „obligat” returneze banii împrumutați, minus 5.730 de dolari, reprezentând onorariul artistului și taxele de expunere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net