O descoperire rară a uimit arheologii! Mai multe rămășițe umane s-au găsit în jurul unui altar misterios

O descoperire misterioasă a fost făcută de arheologi în Tikal, un oraș antic mayaș care astăzi se află pe teritoriul Guatemalei. Este vorba despre un altar misterios vechi de 1.700 de ani, care deși se afla într-un oraș mayaș nu ar fi aparținut, de fapt, acestei populații.

Altarul a fost găsit în Tikal / foto: Getty Images
Altarul a fost găsit în Tikal / foto: Getty Images

Un altar de-a dreptul neobișnuit a atras atenția arheologilor care explorau orașul antic Tikal, din Guatemala de azi. Cândva, acesta era unul dintre cele mai importante centre urbane ale culturii mayașe, iar astăzi, un altar vechi de 1.700 de ani a fost găsit în acest loc.

Cu toate acestea, altarul în sine nu ar fi aparținut culturii maya. În realitate, el ar fi fost adus în Tikal de la mare distanță, iar prezența lui permite arheologilor să înțeleagă mai bine modul în care două culturi importante interacționau în acea perioadă. Practic, altarul ar fi fost făcut în Teotihuacan, un oraș care astăzi se află aproape de Mexico City.

Un altar misterios a fost descoperit în Tikal

Teotihuacan era un important centru cultural în acea perioadă, iar în ciuda faptului că se afla la aproximativ 1.000 de kilometri de Tikal, cele două orașe au avut schimburi culturale și economice de-a lungul timpului. Iar acest altar oferă mai multe indicii privind relația dintre cele două orașe.

„Totuși, altarul bogat decorat, sub care au fost îngropate două cadavre, confirmă că lideri înstăriți din Teotihuacan au venit la Tikal și au creat replici ale facilităților ritualice care ar fi existat în orașul lor natal”, a spus Stephen Houston, profesor la Universitatea Brown și specialist în cultura mayașă, potrivit Antena 3 CNN.

Cele două orașe se aflau la o distanță de 1.000 km

Altarul descoperit încă mai păstrează conturul vag al unei persoane ce purta pene, pictate pe fiecare panou. De asemenea, au fost identificate urme de vopsea neagră, galbenă și roșie, un design ce ar putea indica faptul că altarul era dedicat unui zeu al furtunii destul de prezent în arta din Teotihuacan.

De asemenea, sub altar au fost găsite și două cadavre. Unul aparținea unui adult, în timp ce altul era al unui copil cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani. În jurul altarului au mai fost găsite și scheletele altor trei copii, dar cercetătorii nu știu precis care a fost cauza decesului acestora.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
planta apa jpeg
casa și bloc jpg
accident autocar rasturnat A2 calarasi foto isu calarasi jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
virgiuliu stroescu facebook jpg
fructe si legume jpg
casa pexels jpg
5 efecte uimitoare pe care consumul de leuştean le are asupra organismului
image
actualitate.net
image
actualitate.net