FotoO stațiune din Italia a fost „luată cu asalt” de păuni. Autoritățile au solicitat intervenția „gardienilor păsărilor” pentru a ține situația sub control
O situație cu totul neobișnuită a avut loc într-o stațiune de pe litoralul Adriaticii. Pe străzi și în mijlocul zonelor rezidențiale, zeci de păuni se plimbă nestingheriți. Iar în timp ce unii localnici consideră păsările o atracție, alții spun că păunii creează disconfort și cer să fie luate măsuri ferme.

Localnicii din Punta Marina, o stațiune superbă din regiunea Emilia-Romagna au avut parte de o surpriză cu totul neașteptată. Atunci când s-au trezit dimineața, ei au descoperit că pe străzi se plimbau zeci de păuni. Păsările umblă pe trotuare, sar gardurile locuințelor și chiar se urcă pe acoperișurile caselor. Există și situații, potrivit informațiilor de la adevarul.ro, în care păunii au apărut în balcoanele oamenilor.
Scenele din această stațiune italiană par a fi desprinse dintr-o rezervație naturală, iar prezența păsărilor deja a început să creeze conflicte în rândul localnicilor. În timp ce unii dintre aceștia admiră păunii, alți oameni cer autorităților să ia măsuri.
Stațiunea a fost invadată de păuni
Păunii din Punta Marina și-au făcut culcuș în grădinile caselor abandonate din stațiune și petrec timp pe acoperișurile și gardurile caselor. Mulți oameni au ajuns să vadă păunii și prin copaci, iar atunci când își observă reflexia în geamurile mașinilor, păunii încep să ciocănească în sticlă.
„Nu e foarte diferit de a vedea o pisică pe stradă”, a spus Federico Bruni, un localnic din Punta Marina, potrivit sursei citate. „Au devenit parte din identitatea locului”, a mai spus acesta.
Cum au ajuns păunii în oraș
Nici chiar acum nu este foarte clar cum au ajuns păunii să fie atât de comuni în stațiunea italiană. O poveste locală spune că totul ar fi început cu două decenii în urmă, când un rezident ar fi crescut păuni ca animale de companie.
Păsările au trăit în pădurea de pini din apropiere vreme de mai mulți ani, dar în timpul pandemiei de COVID-19, păunii au venit tot mai des în oraș. Iar cum oamenii le ofereau hrană, păsările au început să revină tot mai des.
În prezent, ar exista aproximativ 120 de păuni în Punta Marina. „Pădurea de pini rămâne habitatul lor natural, dar hrănirea constantă făcută de localnici i-a încurajat să revină în oraș”, a spus ornitologul Rosario Balestrieri , conform sursei.


































