Odihnă şi relaxare în hotelul care vrea să zboare. Concediu la bordul unui bombardier

Ultima actualizare:

    Foto: profimedia
Foto: profimedia

De ce să mergeţi la mare sau la munte, când puteţi petrece un concediu de neuitat într-un bombardier Iliuşin-18, care în anii 1960 transporta câinii de pază şi protecţie antrenaţi în URSS? Un avion de luptă est-german, din 1960, folosit în Războiul Rece, a fost transformat într-un hotel de lux. El se află lângă Aeroportul olandez Teuge. Clienţii beneficiază de servicii 24 din 24 de ore, o cameră costă 350 de euro/noapte, jacuzzi, saună şi minibar.

Lux şi relaxare, cam acestea ar fi cuvintele de ordine la bordul hotelului Vliegtuigsuite plasat în apropierea aeroportului. Bombardierul a fost retras din funcţiune în urmă cu aproape o decadă şi adus în inima Olandei, în Teuge. Este impropriu spus că a devenit un hotel pentru că avionul care poate transporta 120 de pasageri a fost transformat într-un apartament de lux unde se pot caza doar două persoane. 

Transportatorul dotat cu patru motoare turbo-propulsoare şi înzestrat cu un blindaj solid a fost folosit până la finele carierei de Interflug Airline, companie aeriană est-germană. Clienţii care vin aici descoperă că gigantul cu aripi de oţel este complet izolat în inima unei insule de verdeaţă. Rezervările se fac online şi turiştii care se cazează aici trebuie să ştie de la început că nu au voie să primească musafiri sau să dea petreceri. Clienţii beneficiază de o cameră de jacuzzi, o saună cu infraroşu, mini-bar, zonă de lounge, dormitor cu paturi duble şi un dormitor matrimonial cu un pat demn de un rege. Imensa structură metalică se află într-o zonă extrem de liniştită, care face notă discordantă cu istoria tenebroasă şi tumultoasă a aeronavei de război. De-a lungul carierei, avionul care a devenit Hotelul Vliegtuigsuite Touge a vizitat Rusia, Cuba, China şi Vietnamul. Interiorul este unic în lume, fiind realizat în colaborare cu cele mai cunoscute case de design interior. 


    Foto: profimedia
Foto: profimedia

Bombardierul Iliuşin-18 poate transporta 120 de pasageri, are o lungime de 40 de metri şi este decorat integral într-o nunaţă gri metalic. Canapelele sunt din piele întoarsă, mesele de cafea sunt decorate cu argint, iar vazele de porţelan cu flori montate în colţurile încăperilor sunt aranjate în aşa fel încât îl face pe turist să uite pentru câteva secunde că stă într-un avion. 

O noapte de cazare aici porneşte de la 350 de euro, servirea în cameră este 24/24, televizorul smart din dormitor este de ultimă generaţie, iar pentru amatorii de senzaţii tari, inclusiv cabina piloţilor poate fi transformată în dormitor din timpul Războiului Rece.

O noapte de vis în Badhoeverdorp, lângă Schiphol


    Foto: profimedia
Foto: profimedia

Compania olandeză KLM a anunţat că retrage un Boeing 747 lângă Aeroportul Schiphol, din Amsterdam, pentru a-l transforma într-un hotel. Aeronava cântăreşte 150 de tone şi poate transporta între 416 şi 660 de pasageri. Hotelul a fost deschis recent, o noapte de cazare porneşte de la 80 €.

Visezi că zbori în Le Haut, Franţa


    Foto: profimedia
Foto: profimedia


    Foto: profimedia
Foto: profimedia

Un pilot amator din localitatea Le Haut Village, Franţa, a transformat un jumbo jet de mici dimensiuni într-un minihotel pe care îl închiriază frecvent. Aici nu intră mai mult de patru persoane. Hotelul are un pat dublu, două paturi single, o masă, o bucătărie funcţională şi două băi.

Jumbo Stay, uriaşul cu cocoaşă de pe Arlanda 


    Foto: profimedia
Foto: profimedia


    Foto: profimedia
Foto: profimedia

Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din lume este Jumbo Stay, care se află pe Aeroportul suedez Arlanda. Jumbo Stay a fost făcut dintr-un Boeing 747-212B. Jumbo Stay are 33 de camere de hotel cu duş şi camere stil vagon cu câte 4 paturi. Preţurile la cazare variază între 50 de euro şi 230 de euro.

Epavă de lux în junglă


    Foto: profimedia
Foto: profimedia


    Foto: profimedia
Foto: profimedia

Un Boeing 727 care a căzut în jungla din Costa Rica în Parcul Naţional Manuel Antonio a fost transformat într-un hotel în urmă cu mai bine de 15 ani. Turiştii beneficiază de condiţii de lux şi sunt serviţi regeşte la restaurantul Cockpit Cottage din apropiere. Hotelul e lângă oraşul Quepos.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net