Opt membri ai aceleiași familii au murit infectați cu Covid: «Tata a murit în brațele mele!»
Tragedie fără margini pentru o familie efectiv decimată de Covid-19. Opt membri ai aceleiași familii din Statele Unite au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Asta deși au fost extrem de precauți și au respectat toate normele de igienă.
De la începutul pandemiei, au fost înregistrate peste 8 milioane de cazuri și aproape 222.000 de decese în SUA. Ricardo Aguirre și-a pierdut tatăl și alți 7 membri ai familiei, care au murit după ce s-au infectat cu Covid-19, potrivit Digi24. Pandemia i-a distrus și afacerea. Ricardo s-a infectat și el, apoi soția sa însărcinată și doi dintre copiii săi.
„Mă simt atât de neputincios. Sunt furios că nu am putut să mă întorc acolo unde eram. Mi-am pierdut tatăl. Este foarte greu”, a declarat Ricardo Aguirre. El susține că nu își explică cum s-au îmbolnăvit el și familia lui, întrucât au avut mereu grijă: au purtat măști, au respectat normele de igienă și nu au ieșit din casă decât pentru urgențe.
Facturile medicale se apropie de un milion de dolari
Primul caz a apărut în familie în luna mai. Tatăl lui a luptat cu noul coronavirus câteva luni: „Tatăl meu a murit pe 11 septembrie în brațele mele, la 03:30 dimineața. A fost foarte greu, pentru că noi făceam totul împreună. 42 de ani am fost alături de el”. Mama lui Ricardo Aguirre, care s-a vindecat de COVID-19, încă se luptă cu urmele lăsate de boală asupra organismului și are nevoie de tratamente medicale. Facturile medicale se apropie de un milion de dolari.