Putin a generat cutremur pe scena politică internaţională. Reacția premierului României

#Război Ucraina-Rusia

Anunţul lui Putin privind mobilizarea parţială în Rusia şi susţinerea unor „referendumuri” de anexare a unor teritorii ucrainene a stârnit un val de reacţii la nivel internaţional.

image

Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis că este îngrijorat cu privire la ultimele declaraţii ale preşedintelui rus, subliniind că ţara noastră va păstra linia calmului şi a echilibrului.

Astăzi este Ziua Internaţională a Păcii şi, în loc să o celebrăm cum se cuvine, din păcate, în această dimineaţă am luat act de declaraţiile preşedintelui Putin, am luat act cu îngrijorare, referitoare la mobilizarea parţială a Armatei Federaţiei Ruse şi la desfăşurarea aşa-ziselor referendumuri în Donbas, Herson şi Zaporojie”, a declarat şeful guvernului de la Bucureşti.

image

Omologul său polonez, care a avut una dintre cele mai dure poziţii faţă de invazia rusească, a îndemnat Occidentul să facă mai mult pentru sprijinirea Ucrainei.

Vom face tot ce putem cu aliaţii noştri, pentru ca NATO să sprijine şi mai mult Ucraina, astfel încât să se poată apăra”, a afirmat prim-ministrul Mateusz Morawiecki.

image

Aflat la Adunarea Generală ONU de la New York, preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat invazia rusească a Ucrainei drept o întoarcere la era „imperialismului colonial”.”Cine se face acum vinovat de hegemonie, dacă nu Rusia?”, a întrebat el.

image

Executivul Uniunii Europene a afirmat că decretul de mobilizare parţială al lui Putin a dovedit că preşedintele rus a ajuns la „disperare” şi că urmăreşte doar să escaladeze criza. „Acesta e, de asemenea, încă un semn al disperării sale cu privire la modul în care agresiunea sa se desfăşoară împotriva Ucrainei... el e interesat doar să avanseze şi să continue războiul său distructiv, care a avut deja atât de multe consecinţe negative la nivel mondial”, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Oficialul a atras atenţia că Putin face un „pariu nuclear foarte periculos”.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sîrski și zelenski   pokrovsk FOTO profimedia jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
o fosta fabrica de bere din cluj veche de peste doua secole a fost scoasa la vanzare la cat e evaluata 1037452 jpg
Ilse Koch FOTO Reddit jpeg
maia sandu jpg
image png
greenland 1963004 1280 (1) jpg
inel descoperire jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net