Sinucidere colectivă în Elveția. Polițiștii nu-și pot explica evenimentul în care 5 persoane au fost implicate

Ultima actualizare:

Patru persoane s-au sinucis, joi, după ce au căzut de la etajul șapte al unui apartament din Montreux, Elveția. Singurul supraviețuitor, un băiat de doar 15 ani, care se află în comă la spital.

Cinci persoane s-au sinucis la Montreux
Cinci persoane s-au sinucis la Montreux

Poliția elvețiană a transmis că nu există semne al unui conflict între aceștia, iar cercetările exclud intervenția unui terțe părți. Așadar, se consideră ideea unei sinucideri colective.

Citește și Un bătrân din Lugoj s-a spânzurat din cauza facturii la lumină

Printre altele, chiar și anchetatorii au precizat că familia care s-a sinucis era una destul de retrasă, iar motivele evenimentului tragic rămân necunoscute, dar potrivit primelor anchete, aceasta s-a produs în timp ce jandarmii se îndreptau spre apartamentul cu pricina din Montreux, potrivit Adevărul

Potrivit informațiilor, doi jandarmi s-au deplasat la domiciliul din Montreux, pentru a executa un mandat de aducere al prefecturii în legătură cu școlarizarea la domiciliu a unui copil, potrivit comunicatului furnizat de poliția locală. Mandatul îl avea în vedere pe tatăl familiei, un francez de 40 de ani.

Sinucidere colectivă, un mister total pentru polițiști

Deoarece nu au putut intra în apartament, aceștia au plecat de la locuință, dar s-au întors după ce mai multe persoane au alarmat poliția asupra unui număr de persoane ce au căzut de la balconul unui apartament.

Potrivit poliției, familia era interesată de teoriile conspirației, iar aceștia obișnuiau să-și achiziționeze stocuri foarte mari de alimente.

Citește și Florin Busuioc, declarații controversate despre COVID-19: «Virusul ăsta n-a apărut din neant. A fost creat»

Un bărbat de 40 de ani, două surori gemene de 41 de ani, o fetiță de 8 ani și un băiat de 15 sunt cei care formau familia care s-a sinucis la Montreux.

Surorile gemene, Nasrine şi Narjisse Feraoun, au fost crescute într-o familie cu cinci copii care au fost educaţi la elita Lycée Henri-IV din Paris.

De asemenea, ziarul francez Journal du Dimanche a mai prezentat că gemenele erau nepoatele romancierului Mouloud Feraoun, un prieten apropiat al filosofului francez Albert Camus.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
YXNoPTM0MTk0ZjQyOWViODE3Mjk2YTJiOGY3M2M4ZWZkOWIx thumb jpg
image png
Hortensia Papadat Bengescu portrait1 jpg
RO SV Vatra Dornei railway station 1 jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
 Ciprian Ciucu și Nicușor Dan Inquam Photos / George Călin
image png
sclavi lumea antica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net