Urmările cumplite ale războiului din Ucraina. Câți ucraineni au fost mutilați pe viață în bombardamente

Ultima actualizare:

Cel mai mare producător de proteze din lume, compania germană Ottobock, și parteneri medicali ai companiei se confruntă cu o cerere uriașă de proteze din partea ucrainenilor afectați de război. Producătorul a anunțat public că până acum au fost realizate nu mai puțin de 50.000 de proteze pentru cetățenii ucraineni care și-au pierdut mâinile sau picioarele în război, relatează potrivit The Wall Street Journal.

Soldat cu ambele picioare amputate. Foto: NPR
Soldat cu ambele picioare amputate. Foto: NPR

Publicația americană susține încă că numărul amputărilor având drept cauză bombardamentele din Ucraina ar putea fi cu mult mai mare.

Și asta pentru că, pe de o parte, realizarea protezele necesită timp, iar unele victime așteaptă săptămâni sau chiar luni după ce au fost rănite.

Pe de altă parte, costul acestora este uriaș, ajungând și la 50.000 de euro. Autoritățile ucrainene plătesc până la 20.000 de euro fiecărui soldat rănit, dar restul sumei poate fi extrem de dificil pentru cetățenii răniți să îl suporte, iar unii chiar nu își pot permite asemenea sume și sunt nevoiți să apeleze la organizații caritabile.

Cifra reală ar fi de 200.000 de ucraineni mutilați în război

Fundația Houp din Kiev, estimează că numărul ucrainenilor răniți grav în război este de până la 200.000.

Dintre aceștia, aproximativ 20.000 au suferit răni care au necesitat amputare.

Soldaţii ucraineni au cerut parlamentului de la Kiev să legalizeze folosirea canabisului medicinal pentru a le alina suferinţa celor răniţi în războiul cu Rusia şi speră că un proiect de lege în acest sens, ce are şi sprijinul preşedintelui Volodimir Zelenski.

„Este absurd să nu am încă acces la canabis medicinal, care nu are efecte narcotice şi mă poate ajuta să reduc durerea incapacitantă”, spune Olexandr Iabceanka, medic militar ucrainean care se confruntă cu o durere constantă după o rană relativ uşoară suferită în urmă cu o lună.

Dar durerea mea nu este nimic în comparaţie cu a celor cărora le-au fost amputate membrele sau suferă răni grave”, atrage atenţia medicul militar ucrainean.

O astfel de suferinţă este descrisă într-un mesaj distribuit pe Facebook de soldatul ucrainean Mihailo Bakaliuk, care şi-a pierdut un picior după explozia unei mine antipersonal.

Am dureri fizice teribile şi halucinaţii. Folosirea analgezicelor nu le elimină, doar le diminuează pentru puţin timp”, mărturiseşte soldatul rănit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net