Veste excelentă pentru turiștii români. Este gata tunelul care leagă Bulgaria de Grecia. Data la care va fi dat în folosință

Ultima actualizare:

Drumul spre Grecia va fi din această vară mai scurt și mai rapid. Tunelul care leagă Bulgaria de Grecia este gata și cât de curând va fi deschis circulației. Este o veste excelentă pentru turiștii care deja gândesc o vacanță pe una din insulele grecești, mai ales pentru români pentru care, de mulți ani, Grecia este în fruntea topului când vine vorba de vacanțe.

Sursă foto: Ministerul Transporturilor
Sursă foto: Ministerul Transporturilor

Vis împlinit pentru șoferi

Face parte din autostrada Struma (parte a E79) și este cel mai lung tunel din istoria Bulgariei. Construcția a fost finalizată și este de așteptat să fie dat în trafic în curând. Tunelul este un vis împlinit pentru șoferi pentru că va îmbunătăți considerabil legătura rutieră cu Grecia, scurtând astfel timpul pentru turiștii care aleg să plece în vacanță cu mașinile personale. Iar românii sunt în număr mare.

Potrivit presei bulgare, tunelul „Jeleznița” este ultima secțiune a autostrăzii, care își ia numele de la râul Struma.

Este un tunel dublu, lung de doi kilometri, situat lângă orașul Blagoevgrad din sud-vestul Bulgariei.

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Bugetul inițial al proiectului a fost de 128 de milioane de euro.

Pe lângă tunelul propriu-zis, proiectul mai include și celelalte lucrări rutiere necesare pentru a-l conecta la autostradă, care au o lungime totală de aproximativ 2,5 kilometri, la intrarea și la ieșirea acestuia.

Potrivit presei bulgare, după mai multe întârzieri, tunelul va fi deschis traficului în data de 20 februarie.

Detalii despre cel mai lung tunel din istoria Bulgariei

Tunelul a început să fie construit spre sfârșitul anului 2019 și este format din două secțiuni independente.

El îndeplinește toate specificațiile moderne privind sistemele de siguranță, ventilația și infrastructura de care trebuie să o aibă în caz de urgență.

Aceste infrastructuri includ patru pasarele pentru pietoni și două pentru vehicule, dar și un heliport.

Autostrada Struma are o lungime totală de 173,28 km și leagă capitala Bulgariei de granița cu Grecia Kulata (BG) - Promachonas (GR), și face parte din Coridorul IV Pan-European.

Ea are o importanță strategică pentru dezvoltarea regională, deoarece va lega vestul și centrul Europei de Marea Egee.

Secțiunea greacă a autostrăzii ajunge până la Salonic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net