13 august 2016, zi de doliu național. Ce se va întâmpla în toată țara

Ultima actualizare:

    Steagurile vor coborî în bernă în 13 august, când va fi înmormântată regina Ana
Steagurile vor coborî în bernă în 13 august, când va fi înmormântată regina Ana

Guvernul va decide astăzi, 3 august, ca sâmbătă 13 august, să fie zi de doliu național. Atunci va fi înmormântată Regina Ana. Este pentru a noua oară în ultimii 26 de ani. Uite ce se va întâmpla în toată țara!

Guvernul va decide, astăzi, 3 august, în şedinţa săptămânală, un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, în ziua în care Regina Ana va fi înmormântată, potrivit agendei şedinţei Executivului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că declararea zilei de doliu naţional va figura pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi a precizat că premierul avut si o convorbire telefonică cu Principesa Margareta şi i-a transmis condoleanţe şi tot sprijinul Executivului.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară în 9 august, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.

Ce presupune doliul național

În România doliul naţional este menţionat în Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Această lege prevede că în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern, drapelul naţional se arborează în bernă (coborît pe jumătate).

Legea priveşte drapelele arborate permanent la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice, al partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţămînt şi cultură, la punctele de trecere a frontierei, inclusiv la aeroporturile cu trafic internaţional, şi pe toate ambarcaţiunile care navighează sub pavilion românesc, precum şi toate drapelele arborate temporar.

De regulă, doliul naţional produce schimbări în programul posturilor de radio şi televiziune şi al instituţiilor de cultură, precum şi în derularea evenimentelor culturale, artistice sau sportive care fuseseră programate pentru zilele respective.

La ora 12.00 toate activitățile se vor întrerupe, timp de trei minute, pentru păstrarea unui moment de reculegere. În plus, toate manifestările culturale, artistice și sportive programate pentru această zi vor fi amânate.

A  noua oară, în ultimii 26 de ani

Din 1990 pînă azi în România au fost decretate opt zile de doliu național, iar acum este pentru a noua oară.

12 ianuarie 1990: o zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei;14 septembrie 2001: după atentatele din SUA din 11 septembrie;14 martie 2004: în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;8 aprilie 2005: la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;3 august 2007: cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;18 aprilie 2010: în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, soţia sa şi mulţi alţi oficiali polonezi;26 iunie 2013: după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români;31 octombrie – 2 noiembrie: trei zile de doliu naţional după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net