15 ani fără părintele Galeriu. De ce i se spunea ”Predicatorul de foc”

Ultima actualizare:

    În memoria tuturor celor care l-au cunoscut, părintele Galeriu a fost un mare predicator. I se spunea ”Predicatorul de foc”.Foto: doxologia.ro
În memoria tuturor celor care l-au cunoscut, părintele Galeriu a fost un mare predicator. I se spunea ”Predicatorul de foc”.Foto: doxologia.ro

Se strânsese lume ca în noaptea de Înviere, în ziua de 10 august 2003, la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti. ”A murit părintele Galeriu, a murit un sfânt”, murmurau cei 3.000 de oameni adunați la biserica pe care Constantin Galeriu a slujit-o 30 de ani.

Până în 1990, puțini știau că există un om cu atâta har. Părintele Constantin Galeriu suferise mult și a fost prigonit în vremea comuniștilor. Făcuse pușcărie grea. Dar, odată ce oamenii au ieșit în stradă, li s-a alăturat și părintele Galeriu să îi susțină și să îi binecuvinteze.

Cu barba sa patriarhală, mereu pieptănată cu grijă, întotdeauna zâmbitor și binevoitor. Așa a părut părintele Galeriu în balconul de la Universitate, în piață, în școli și oriunde era invitat.

Când predica, îşi desfăcea larg mâinile, de parcă dorea să îmbrăţişeze pe toți cei prezenți. Aşa a rămas în memoria tuturor. Ca un mare pre­dicator. În acele vremuri agitate, i se spunea ”Predicatorul de foc”.

Dacă intrai în bise­rică să-l asculţi, vocea sa te ţintuia în loc. Era gravă, amplă, cuprin­ză­toare, cu profunzimi de nebănuit. În timpul predicilor, vocea sa maiestuoasă şi grea, îi alina pe enoriași, din cei în ce mai numeroși.

Ne-a părăsit în ziua de 10 august 2003, la vârsta de 85 de ani.

Cine a fost Constantin Galeriu

Este considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române, preot şi profesor de teologie. Părintele Constantin Galeriu (Costachi Galeri în acte) s-a născut în comuna Răcătău, satul Răzeşi, judeţul Bacău, în pragul Unirii, la 21 noiembrie 1918.

Studiază 8 ani la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, apoi încă 4 ani la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1942), susținând Teza de licenţă cu titlul ”Îndumnezeirea omului”.

Primeşte hirotonia la Biserica „Zlătari”, iar ulterior ajunge preot în satul Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii din Prahova (1943-1947). Între 1947-1973 slujeşte la Biserica „Sf. Vasile”- Ploieşti, iar în ultimii 30 de ani de viață a slujit la renumita Biserică „Sf. Silvestri”, din Capitală (1973-2003).

Hărăzit cu mult har, cu bunătate de sfânt şi cu dragoste de martir, părintele profesor Constantin Galeriu a urcat toate treptele ierarhice: preot, pedagog, lector-universitar, profesor-titular, profesor-consultant şi conducător de doctorat, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Părintele Galeriu a făcut pușcărie

Părintele Constantin Galeriu a fost arestat prima dată între 7 august - 7 octombrie 1950, urmând a doua arestare între august 1952 - octombrie 1953. A suferit prigoană, persecuţie, temniţă. Era considerat incomod ideologiei noului regim comunist și a fost condamnat de mai multe ori. A fost purtat prin mai multe penitenciare, la Aiud, Pitești, Văcărești și în lagărul de muncă de la Canalul Dunărea-Marea Neagră. Nu îi plăcea să povestească despre această experiență. Totuși a spus studenților săi că a supraviețuit în condiții foarte grele pentru că avea credință puternică în Dumnezeu.

Părintele Galeriu, familia

S-a căsătorit în 1943 cu Argentina-Cristina Vărgatu și a devenit tată a patru băieți: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.

Ruxandra şi Beatrice, nepoatele gemene ale părintelui Galeriu, au cucerit marile scene ale lumii cântând împreună.


    Ruxandra şi Beatrice, nepoatele gemene ale părintelui Galeriu, au cucerit marile scene ale lumii cântând împreunăFOTO: Click!
Ruxandra şi Beatrice, nepoatele gemene ale părintelui Galeriu, au cucerit marile scene ale lumii cântând împreunăFOTO: Click!

În 1993, gemenele au hotărât să îşi încerce norocul peste graniţă. Au format trupa The Twins şi au plecat într-un turneu în Japonia. De atunci, au cântat prin lume, în hotelurile de lux din Europa si Asia, acolo unde au contracte care dureaza luni întregi. În 2015, cele două au participat la X Factor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net