22.000 de pelerini s-au închinat până acum la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași

Ultima actualizare:

    La pelerinaj au voie să participe atât persoane vaccinare, cât și nevaccinate.
La pelerinaj au voie să participe atât persoane vaccinare, cât și nevaccinate.

Numărul credincioşilor care trec anul acesta pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva este mai mic decât cel din anii trecuţi. Cel puţin aşa arată cifrele înregistrate până duminică, 10 octombrie, când se rugaseră 22.000 de oameni.

Până la orele prânzului, aproximativ 22.000 de credincioşi trecuseră pe la racla cu moaştele sfinte de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi. Datele arată că aproape 500 de oameni pe oră ajung și se roagă la raclă, scrie bzi.ro

Racla, dezinfectată la fiecare 10 minute   

Masca şi păstrarea distanţei fizice sunt singurele reguli obligatorii pentru credincioşi, iar racla Sfintei Parascheva este dezinfectată la fiecare 10 minute, scrie adevarul.ro. Toţi pelerinii poartă măşti de protecţie, însă atunci când ajung la racla Sfintei Cuvioase Parascheva unii dintre ei aleg să-şi dea masca jos pentru a săruta moaştele sfinte. La fiecare zece minute, suprafaţa de plexiglas aşezată peste racla depusă în baldachinul din curtea catedralei este dezinfectată.

Cei mai mulţi sunt aşteptaţi în ziua de hram, pe data de 14 octombrie. Racla va rămâne afară spre închinare până în data de 15 octombrie. Oamenii sunt rugaţi să păstreze regulile, să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţarea socială. Iar dacă doresc neapărat să sărute racla nu le inerzice nimeni acest lucru, însă cei mai mulţi preferă doar să o atingă cu mâna sau cu diferite obiecte.

Mesajul Mitropolitului Moldovei și al Bucovinei, Teofan

„Pelerinaj sfânt și binecuvântat

Se împlinesc anul acesta 380 de ani de la aducerea la Iași a binecuvântatelor moaște ale Sfintei Parascheva. Cuvioasa noastră dragă și sfântă ne-a ocrotit în suferință, ne-a mângâiat în durere, ne-a dăruit nenumărate bucurii adânci.

Anul acesta, pelerinii vin la Iași și pentru a-i mărturisi Sfintei Parascheva îngrijorarea lor cu privire la sănătatea proprie și a celor dragi și, pe căi neînțelese uneori de mintea noastră, Cuvioasa oferă răspuns, dăruiește încredere și binecuvintează.

Rugăciunea noastră către Sfânta Parascheva cuprinde și suferința celor bolnavi din întreaga lume precum și strădania ostenitorilor din spitale.

Dumnezeu să aibă milă de noi, să ne ierte de prea multele noastre păcate, să ne dăruiască duh de pocăință și vindecare de mulțimea rănilor sufletești și trupești.” 

Citește și: 

Sfânta Parascheva 2021. A început cel mai mare pelerinaj din România

Pelerinii din Voluntari nu mai pot ajunge anul acesta la moaștele Sfintei Parascheva. Ce scenarii de desfășurare anunță Mitropolia Moldovei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net