30 de ani de la Revoluție. Timişoara arde, Ceauşescu pleacă în Iran

Ultima actualizare:

Perioada 18 – 20 decembrie 1989 ar putea fi considerată una dintre cele mai stranii din desfăşurarea Revoluţiei Române. După represiunea cruntă din 17 decembrie din Timişoara, Ceauşescu decide, convins că situaţia va fi „rezolvată”, să nu-şi anuleze vizita de trei zile programată în Iran, lăsând comanda „Cabinetului 2”, adică Elenei Ceauşescu, secondată de Manea Mănescu şi Emil Bobu, doi oameni de încredere din rândul Comitetului Executiv al PCR. La revenirea din Iran, însă, va găsi Timişoara „primul oraş liber de comunism”.

În ciuda represiunii sângeroase ordonată de Ceauşescu în 17 decembrie, sute de protestatari îşi vor continua acţiunile pe toată durata nopţii de 17 spre 18 decembrie. Şi asta mai ales prin incendieri de magazine în diferite zone ale Timişoarei, acţiuni la care se răspunde cu „foc”, înregistrându-se alţi morţi în rândul populaţiei. Spre ora 4 dimineaţa izbucneşte o ciudată furtună ca de vară, cu ploaie torenţială, trăsnete şi fulgere.

„Operaţiunea Trandafirul”

E o scurtă perioadă de acalmie, timp în care, la ora 6 dimineaţa, lui Ceauşescu i se raportează că în oraş s-a reinstaurat calmul. Magazinele sunt redeschise, se face curăţenie şi se înlocuiesc geamurile sparte. Preventiv, soseşte în oraş şi Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, adjunct al ministrului Apărării pe linie politică. Convins probabil că situaţia e sub control, Ceauşescu decide, la 9.30, să plece în Iran, într-o vizită programată cu mult timp înainte. Dar mai întîi îi mai convoacă pe şefii de la Securitate, Interne şi Armată pentru a se asigura că în caz de alte probleme se va trage fără reţineri împotriva manifestanţilor. Apoi, zboară spre Teheran, în aşa-numita „vizită oficială de prietenie”. Sigur, ţine legătura cu Elena Ceauşescu, dar are suficient răgaz să viziteze o întreprindere iraniană, o moschee şi să promită o treime din producţia de grâu a ţării în schimbul petrolului iranian. În Timişoara, între timp, câteva sute de tineri flutură drapele tricolore cu gaură în mijloc şi cântă „Deşteaptă-te, române!” în faţa Catedralei Ortodoxe. Sunt mitraliaţi, apoi se aruncă cu grenade cu substanţe toxice împotriva lor. La Spitalul Judeţean, sute de oameni îşi cereau morţii înapoi. Unii diplomaţi străini – din SUA, Franţa şi Japonia -  îşi manifestă intenţia de a se deplasa la Timişoara. Deja circula zvonul că trupurile celor omorâţi vor fi arse. Urmele masacrului trebuiau şterse. Începe „Operaţiunea Trandafirul”, sub comanda directă a Elenei Ceauşescu. Cadavrele a 43 de victime sunt sustrase în acea noapte din morga Spitalului Judeţean, duse la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti şi incinerate. Dar a doua zi, marea majoritate a întreprinderilor din Timişoara îşi încetează activitatea şi sunt pornite sirenele aeriene.  

Zeci de mii de timişoreni  au ieşit pe principalele  străzi ale oraşului
Zeci de mii de timişoreni au ieşit pe principalele străzi ale oraşului

Ca la un semnal, zeci de mii de timişoreni se revarsă de-acum pe bulevarde, pe străzi. Se obţine de la generalul Guşă promisiunea că armata nu va mai deschide focul împotriva demonstranţilor. Acesta ordonă trupelor să intre în cazărmi, iar militarii fraternizează cu manifestanţii. În 20 decembrie, peste 100.000 de oameni ocupă Piaţa Operei (Piaţa Victoriei de azi) şi strigă sloganuri anticeauşiste şi anticomuniste. La ora 13.00 se constituie Frontul Democratic Român, în foaierul Operei, care redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, alegeri libere. Ele sunt înaintate către Constantin Dăscălescu, primul-ministru, trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, o parte dintre revendicări fiind acceptate. Dar e prea tărziu pentru jumătăţi de măsură. Deja e revoluţie, nu protest! De la balconul „judeţenei de partid” revoluţionarii declară Timişoara, „oraş liber de comunism”. Cu o aşa veste e întâmpinat Ceauşescu la revenirea din Iran. Seara, spumegând, iese la TVR şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara, înfierând „agenturili străine” pentru asta şi instituind starea de necesitate în tot judeţul. Surprinzător, cere organizarea pentru a doua zi, a unui mare miting muncitoresc în Bucureşti, care să condamne „tulburările” de la Timişoara şi, fireşte, să arate susţinerea populară pentru „cel mai iubit fiu”. Încă nu ştia că astfel îşi semna condamnarea la moarte, iar 21 decembrie 1989 urma să devină ultima lui zi petrecută în fruntea statului comunist.

image
image
image
image
image
image
codul lui hammurabi colaj captura video jpg
viata sanatoasa freepik jpg
aldo moro captura video jpg
Conferința de presă comună a președintelui Parlamentului European și a președintelui României urmată de discursul în cadrul dezbaterii „This is Europe“, în plenul Parlamentului European, în Strasbourg. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gaius appuleius diocles captura video jpg
donald trump printul harry colaj gettyimages jpg
bere istock jpg
teodosie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net