Cum se simte Alina Laufer la două săptămâni după ce a avut parte de o tragedie în familie. Vedetei i-a murit mama. „S-a curățat, săraca, foarte repede”
Acum două săptămâni, Alina Laufer a avut parte de o tragedie. Mama vedetei s-a stins din viață și totul s-a întâmplat extrem de repede astfel încât vedeta nu prea a avut timp să proceseze tot ce i se întâmplă.







Cum se simte Alina Laufer acum, mai ales că totul a rămas pe umerii ei, ea având acasă o fetiță de 7 luni și gemenii de 5 ani, Davina și Nathaniel, dar și o fiică deja majoră, Click! a aflat în exclusivitate.
Vedetei nu îi este deloc ușor dar încearcă să se țină tare pentru familia ei.
„Sunt împăcată cu faptul că a murit în somn și fără să se chinuie”
Alina Laufer a avut un mare sprijin în soțul ei, Ilan Laufer dar și fiica ei mai mare, Karina, i-au fost alături.
Mama ei s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani, urma să împlinească 70 de ani pe 31 mai. A murit în somn!
Prezentatoarea TV încearcă acum să se organizeze cu tot dar să aibă grijă și de tatăl ei care nu se simte nici el prea bine.
„Sunt aproape două săptămâni de când a murit mama. A fost într-adevăr o tragedie pentru că, din păcate, s-a curățat, săraca, foarte repede. A avut un cancer pe care l-am descoperit mult prea târziu și din luna martie, de când am aflat, din păcate, a murit. Sunt împăcată cu faptul că a murit în somn și fără să se chinuie, fără să aibă dureri, asta îmi aduce puțină alinare. Mai departe, nu am încotro, așa că trebuie să fiu puternică pentru familia mea, pentru copii. A trebuit să îmi înghit lacrimile și să merg mai departe”, ne-a povestit Alina Laufer, special pentru Click!
„Am noroc că îl am pe Ilan, soțul meu, alături de mine, care m-a ajutat foarte-foarte mult, și fiica mea cea mare, Karina, la fel. Ea era foarte atașată de mama care a fost acolo toată copilăria ei. La fel, trebuie să fiu puternică pentru tatăl meu, pentru că acum a rămas singur. Am foarte multe lucruri de organizat, fiecare știe cum e după ce îi moare cineva apropiat și sunt foarte multe de făcut, mai ales că mama ținea casa, cum se spune. Ea plătea toate facturile, știa tot, organiza tot, dar nu avem încotro, așa că trebuie să trecem mai departe!”, ne-a mai declarat Alina Laufer.
„Nu știu cum mi-a dat Dumnezeu tăria să trec peste acest moment”
Soția lui Ilan Laufer încearcă acum să își revină din șocul pierderii mamei sale care a fost răpusă foarte rapid de cancer, o boală nemiloasă.
„A fost un moment greu, nu știu cum mi-a dat Dumnezeu tăria să trec peste el. Poate datorită faptului că am avut-o pe mama alături de mine. De când i-am descoperit boala a stat la noi și am văzut-o zi de zi cum e din ce în ce mai slăbită. Am avut speranțe, ca tot omul, până în ultimul moment, însă Dumnezeu cred că ne-a scutit de chinul mare care putea să fie. După cum am spus, a avut parte de un sfârșit liniștit”, ne-a mai povestit Alina Laufer despre ceea ce s-a întâmplat în viața ei în ultimele două săptămâni.
„Acum se odihnește la Cornu, acolo unde a trăit ultimii ani din viață și o să ne-o aducem aminte tot timpul și în toate aspectele vieții de zi cu zi. Ne aducem aminte de ea, o pomenim, ne gândim tot timpul cu drag la ea, noi am fost foarte apropiați de ea cu toții, și Ilan și Karina și copiii, chiar dacă nu au apucat să petreacă atât de mult timp cu bunica lor așa cum a petrecut Karina. Mă bucur că a apucat să o vadă și pe Eden, pe care o iubea foarte-foarte mult și nu putem decât să tragem niște învățăminte din această experiență. Mama era o persoană foarte puternică și, din păcate, nu s-a dus la medic. Boala nici nu i-a dat niște semne foarte îngrijorătoare dar totuși a avut destule semne încât să se ducă la doctor însă ea a considerat că se poate trata de orice problemă și trecea peste orice. Dacă era puțin mai obosită trecea mai departe și uite că asta a răpus-o, din păcate”, ne-a mai povestit Alina Laufer care este acum în doliu după pierderea mamei sale.


































