30 noiembrie - Sfântul Andrei: superstiții despre noaptea strigoilor

Ultima actualizare:

    Sfântul Andrei: obiceiuri şi superstiţii de Noaptea StrigoilorFoto: crestinortodox.ro
Sfântul Andrei: obiceiuri şi superstiţii de Noaptea StrigoilorFoto: crestinortodox.ro

Sfântul Andrei se sărbătoreşte în fiecare an pe 30 noiembrie, iar românii au numeroase obiceiuri şi superstiţii pentru Noaptea Strigoilor. Unul dintre cele mai importante ajunuri în calendarul popular, cel de Sfântul Andrei, este un moment când se dezlănțuie numeroase forțe malefice, considerate dușmanii țăranului. Noaptea Strigoilor, cum mai este cunoscut ajunul, este momentul în care strigoii capătă puteri fantastice şi circulă pe pămânânt nestingheriţi.

În noaptea de Sfântul Andrei, şuieratul crivăţului şi zbuciumul viforului sunt asociate cu sufletele morţilor „ciudaţi şi necuraţi”. De Noaptea Strigoilor, 29 spre 30 noiembrie, oamenii au respectat obiceiuri şi superstiţii moştenite de la strămoşi pentru a se apăra de răul care se abate.

Strigoii bântuie pământul în noaptea de Sfântul Andrei

Sfântul Andrei este considerat de români patronul lupilor. În popor, se spune că acesta este stăpânul fiarelor sălbatice, iar în Noaptea Strigoilor, Sfântul le dă voie să meargă nestingheriți la răpântii și pe toate drumurile pentru a face rău gospodarilor care n-au respectat sărbătorile.

Superstiţii spun că toate animalele vorbesc în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, dar pentru oameni nu este bine să le asculte și să afle secretele spuse de ele. Cei care își manifestă curiozitatea, și vor să afle cu orice preț ce discută animalele, vor muri foarte curând.

În noaptea de Sfântul Andrei, una dintre superstiţii spune că ies din morminte strigoi-duhuri care se transformă în diferite vietăţi sau persoane care au trăit cândva pe pământ. Ei aduc necazuri oamenilor necredincioşi şi de abia de Sfântul Gheorghe, când apare busuiocul, sau floarea lui Dumnezeu, ei se dispar în lumea subpământeană.

Strigoii care apar de Sfântul Andrei sunt şi oameni care s-au născut cu „coadă”, iar în Noapte Strigoilor ei pleacă din aşternuturile lor, ca nişte somnambuli. De asemenea, copiii născuţi din flori se transformă în strigoi în noaptea de 29 spre 30 noiembrie.

Ce obiceiuri trebuie să urmezi pentru a te apăra de strigoi de Sfântul Andrei

Unul dintre obiceiurile de Sfântul Andrei spune că, pentru a se apăra de furia strigoilor, oamenii trebuie să ascundă coasele, secerele și orice obiect ascuțit din gospodărie.

Conform superstiţiei, un alt leac desăvârșit împotriva strigoilor este usturoiul. Oamenii ung, în Noaptea Strigoilor, cu suc de usturoi ferestrele, clanțele ușilor și fac cruci din funiile de usturoi. Există convingerea că aceste ritualuri vor ține departe  de casele lor toate relele pricinuite de forțele deazlănțuite ale strigoilor în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie.

Una dintre superstiţii mai spune că, dacă strigoiul nu găsește un loc pe unde să pătrundă în casă, atunci el îl strigă pe nume pe străpânul casei și-l întreabă „Ai mâncat usturoi?”. Dacă acesta este ispitit de glasul suav al celui care-l strigă și răspunde, atunci  gospodarul amuțește. Dacă strigoiul nu primește răspuns, atunci el pleacă trist, pentru că n-a reușit să-i facă rău.

În Noaptea strigoilor, unul dintre obiceiurile respectate de oamenii pentru a se apăra spune că trebuie să întorci cu gura în jos toate oalele din gospodărie, pentru ca strigoiul să nu se poată ascunde în acele vase.

În ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei, gospodarii aprind focuriile vii în curtea gospodăriei, pe care le întrețin cu vreascuri, pentru a ține departe lupii case se apropie de grajdul în care sunt adăpostite animalele lor de povară.    

Fetele află cine este viitorul soţ în noaptea de Sfântul Andrei                                                      

Există şi câteva obiceiuri legate de aflarea ursitului. Una dintre superstiţii spune că, de noaptea de Sfântul Andrei, fetele care vor să se mărite trebuie să îşi pună un fir de busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul. Tot pentru a vedea chipul iubitului, ele pot să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. În oglinda din spate, vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv faţa soţului.

La miezul nopţii de Sfântul Andrei, ele pot să mai apeleze la una dintre suprestiţiile populare de Noaptea Strigoilor. Pentru a cuceri inima băiatului iubit, fetele întorc un ulcior de lut cu gura în jos, pun pe fundul vasului trei cărbuni încinşi şi rostesc o incantaţie, conform stirileprotv.ro.

Sfântul Andrei, patronul românilor

Sfântul  Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, așa cum se numește în tradiția creștină, este  patronul spiritual al românilor, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile geto-dacice din Dobrogea. Sfântul Andrei este fratele Sfântului Petru şi unul dintre cei 12 ucenici ai lui Iisus. De la  urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Cu toate acestea, Sfântul Andrei a hirotonit, în continuare, episcopi şi preoţi în Dobrogea, iar peştera unde acesta a trăit (în comuna Ion Corvin din judeţul Constanţa) a fost primul lăcaş de cult din ţara noastră şi poarta de intrare a creştinismului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net