72 de ani de la plecarea în exil a Regelui Mihai
La 3 ianuarie 1948, după doar patru zile de la abdicarea forțată, Regele Mihai era silit de comuniști să părăsească România. A plecat „cu moartea în suflet”, așa cum a declarat mai târziu, luând calea exilului vreme de aproape 45 de ani. Însoțit de Regina-mamă Elena și un mic grup de colaboratori fideli, Regele a urcat în trenul regal la ora 20.30 de pe peronul gării din Sinaia. În zorii zilei de 4 ianuarie, după o oprire la Săvârșin, trecea granița țării pe la Vama Curtici. Toată „averea” ce i s-a permis să o ia a încăput în 30 de valize.
Ani la rând, mulți români au trăit cu impresia – alimentată, însă, din plin de cei dornici să compromită imaginea Monarhiei Române și pe a Regelui Mihai – că fostul suveran a părăsit țara, după abdicarea din 30 decembrie 1947, încărcat de bunuri de preț și mari valori de patrimoniu. Voit sau din neștiință, Mihai I era confundat cu tatăl lui, Carol al II-lea, care, într-adevăr, la plecarea din țară după renunțarea la tron, la 6 septembrie 1940, plecase cu un tren burdușit de asemenea valori, rod, însă, al înțelegerii făcute cu noul conducător al statului, generalul Ion Antonescu. În cazul lui Mihai I lucrurile au stat total diferit. După lovitura năucitoare primită în după-amiaza zilei de 30 decembrie 1947, când, prin șantaj, a fost silit de dr. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej să semneze actul de abdicare cu care cei doi veniseră deja redactat la întâlnirea de la Palatul Elisabeta, tânărului suveran i s-au dat doar 4 zile pentru a părăsi țara, altfel securitatea personală nu-i mai era garantată. Au fost patru zile de coșmar, sumbre, în care toată viața, practic, a Regelui trebuia „împachetată” în câteva valize.
În „Raportul asupra plecării fostului Rege Mihai” din 5 ianuarie 1948, întocmit de agenții securității comuniste și publicat în volumul „Regele, comuniștii și Coroana”, coordonat de Alexandru Muraru și Andrei Muraru, se scrie că: „În ziua de 3 ianuarie, la ora 17.00, au venit în gara Sinaia un convoi format din mașinile numărul (...), urmate de două camioane mari pline cu bagaje, cufere, geamantane și saci. Acest convoi era însoțit de Maiorul Vergotti (nr – Jacques Vergotti, maior în jandarmerie, ofițer de ordonanță al Regelui Mihai, având și funcția de prefect al Palatului, l-a însoțit pe rege în exil) și personal de la Palat. Imediat a început îmbarcarea celor trei turisme (nr – automobilele personale ale Regelui) în vagoanele ce se găseau garate în spatele fostei rampe regale – cât și a bagajelor sub directa supraveghere a lui Vergotti”. În jurul orei 18.00 a sosit și Trenul Regal, cel care l-a condus pe Mihai I pe drumul exilului.
Agenții comuniști au raportat încărcarea în tren a 30 de valize
„Paza trenului era asigurată de circa 25 de agenți de siguranță sub conducerea Inspectorului Nicolski (nr-agentul sovietic Alexandru Nicolski, pe numele real Boris Grunberg, a devenit sinistrul șef „de facto” al Securității române în perioada 1948-1961) și comisar-șef Vendel și de ostași și ofițeri din Divizia Tudor Vladimirescu. Fiecare ușă a vagonului era păzită de un agent și un soldat cu armă automată”, se mai scrie în respectivul raport. Un grup de ziariști americani în frunte cu Leonard Kirschen, corespondentul Associated Press în România a reușit să intre pe peronul gării, dar au fost evacuați rapid de forțele de ordine comuniste. „La ora 20.15 au sosit la gară Mihai și cu mama sa și Jacques Vergotti. Mihai și Elena au trecut prin salonul gării și, fără a sta de vorbă cu nimeni, au suit repede în vagon.(...) Olteanu, valetul lui Mihai, ducea două casete grele (nr – cel mai probabil în ele se găseau bijuterii ale Familiei Regale, deci bunuri proprietate personală a Regelui) – de care s-a interesat în mod special Vergotti.(...) La ora 20.30 trenul special cu fostul Rege Mihai și suita au părăsit gara Sinaia, cu direcția Lausanne – Elveția”, mai menționează raportul. Agenții au făcut și câteva mențiuni interesante, legate de bagaje, dar și de starea de spirit a Familiei Regale: „Bagajele lui Mihai nu au fost controlate (nr – din ordinul expres al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care făcea, chipurile, un gest de eleganță față de Rege) și acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el, la gară. Din cele observate de noi, valizele care au fost aduse la gară de Mihai – cu 15 minute înainte de plecare – au fost aproximativ 30.(...) După abdicare, Mihai a stat foarte grav și izolat, iar Elena a plâns tot timpul. De la București au plecat cu trenul special ce a venit la Sinaia 32 de persoane”. Trenul a mai oprit la Săvârșin, unde s-au mai urcat trei persoane din suita regala. În zorii zilei de 4 ianuarie trenul regal a părăsit România pe la Curtici.
Abia în 1997 i s-a redat cetățenia română luată de comuniști
Așa a început lungul exil al Regelui Mihai. Unul care nu a luat sfârșit nici măcar imediat după Revoluție, în decembrie 1990, Ion Iliescu și guvernul Petre Roman oprindu-l pe Rege să se reculeagă la mormintele strămoșilor de la Curtea de Argeș, după o ambuscadă pe autostrada București-Pitești, Regele fiind silit să revină la aeroport și să plece, încă o dată, alungat din propria țară. Motivul invocat de autorități a fost inexistența vizelor de intrare în țară pe pașapoartele daneze prezentate de Rege și de Regina Ana. Asta, după ce comuniștii îi luaseră cetățenia română, absolut abuziv, firește, în 1948. Abia de Paștele anului 1992, Regele Mihai a primit permisiunea de a sta câteva zile în țară. Prilej suficient pentru imensa demonstrație de simpatie a bucureștenilor, când în fața hotelului unde era cazat Regele s-au strâns aproape un milion de români pentru a-l aclama. Simpatia, probabil neașteptată pentru regimul post-revoluționar, de care dovedea că se bucură fostul suveran, a făcut ca acesta să nu mai primească aprobarea pentru vizitare țării timp de cinci ani. Ba chiar s-a propus declararea lui „persona non grata” în România.
Abia în 1997, după victoria în alegeri a lui Emil Constantinescu și a Convenției Democrate, Regele și-a reprimit cetățenia română și revine în țară, șa 1 martie, ocazie cu care primește și un nou pașaport românesc pe care scria „Mihai I – cetățean român”. A durat, prin urmare, aproape o jumătate de secol, până când amintirea izgonirii din propria țară și a peronului gării din Sinaia să fie, oricum, într-o mică măsură, de gestul recunoașterii întoarcerii acasă a fostului și, poate, ultmului Rege al României. În decembrie 2017, același tren regal avea să-l poarte pe ultimul drum, spre Curtea de Argeș, pe fostul suveran al țării, alăturându-l strămoșilor și familiei sale din Necropola Regală constituită din vechea, dar și din noua Catedrală Arhiepiscopală din localitatea unde regii și reginele României își dorm somnul de veci.
