Adolescent împușcat cu un pistol cu bile, în București. Băiatul de 16 ani a ajuns la spital
Incident șocant vineri seară (25 septembtrie) pe o stradă din sectorul 3 al Capitalei. Un adolescent de 16 ani a ajuns la spital, după ce a fost împuşcat cu un pistol cu bile de un individ.
La locul incidentului au fost mai mulți adolescenți, însă nimeni nu a intervenit. Mai mult, victima a fost bătută în fața tuturor de patru indivizi. De frică, nimeni nu a sărit în ajutorul băiatului. Agresorii au fugit de la fața locului, însă au fost prinși mai târziu de poliție.
Adolescentul de 16 ani ieşise prin faţa blocului împreună cu sora lui de şapte ani să se plimbe. Pe o bancă s-au adunat mai mulți prieteni de-ai lui, de aceeași vârstă cu el. Spiritele s-au încins însă în momentul în care au apărut patru tineri, relatează observatornews.ro. Aceștia l-au bătut în plină stradă, apoi unul dintre agresori l-a împușcat cu un pistol de tip airsoft.
"A venit unul i-a dat cu pumnul, au sărit patru inşi pe el, unul a tras cu pistol cu bile cu aer comprimat. L-a tras pe la carotidă pe aici, pe la gât, pe piept.", a povestit tatăl victimei. Băiatul a suferit mai multe plăgi, dar a ajuns la spital conştient.
Tatăl victimei este decis să depună plângere penală şi a mers şi la IML pentru a scoate un certificat medico-legal. Acesta susține că agresorul şi prietenii lui încercau să-i ademenească fiul să cumpere droguri: "rea să se afirme, că el e interlop, că el cunoaşte lumea interlopă şi vrea să facă din ei nişte traficanţi, să vândă şi aştia fiind mici nu vor. La unii dintre ei le-a propus, le-a adus şi să fumeze, le-a adus ţigari făcute."
Agresorii, cercetați de poliți
Cei patru indivizi care l-au atacat pe adolescent au fost prinși de polițiști. Atât agresorul de 19 ani, cât şi prietenii lui au fost prinşi de poliţişti şi duşi la secţia 13 pentru audieri. Se pare că acesta nu ar fi la prima abatere. În trecut, ar mai fi împuşcat-o şi pe fosta iubită. Armele airsoft nu necesită autorizare şi astfel ajung să fie folosite de oricine.