Adrian Năstase, în doliu. «A murit la cumpăna dintre ani»
Fostul premier Adrian Năstase a anunțat, într-o postare pe blogul personal, moartea fostei sale colege, academician Dumitra Popescu, unul dintre cei mai importanți profesori de drept ai României.
Adrian Năstase a anunțat moartea fostei sale colege la începutul anului. "A murit, la cumpăna dintre ani, la vârstă de 85 de ani, o mare personalitate a școlii românești de drept internațional – prof.univ. Dr Dumitra Popescu, doctor honoris causa al Academiei de științe a Moldovei și al Universității Valahia. A activat mai mult de 60 de ani în slujba dreptului internațional. Ca cercetător la Institutul de cercetări juridice al Academiei Române sau ca profesor la diferite universități din țară și din străinătate”, a scris Andrei Năstase pe blogul personal.
Adrian Năstase a elogiat activitatea activitatea științifică prodigioasă a Dumitrei Popescu în domeniul dreptului internațional din țară noastră și și-a amintit de anii în care au lucrat împreună.
”Am avut privilegiul de a lucra, timp de 15 ani (1974-1989), în calitate de cercetător științific, la Institutul de cercetări juridice, la departamentul de drept internațional, condus de Dumitra Popescu. Am fost colegi de birou timp de un deceniu și jumătate. Era uimitor de riguroasă, eu pregăteam mai neglijent lucrările de cercetare pe care adauga, corecta, modifica, pentru a le da formă finală. Mi-o amintesc cu nostalgie în mica încăpere – cu trei birouri – de la etajul 6 al fostului sediu al Ministerului justiției de vis-a-vis de Parcul Cișmigiu”, a mai scris Năstase.
Adrian Năstase a menționat că a colaborat cu prof. Dumitra Popescu la multe manuale, monografii, culegeri de studii de drept internațional. ”Ultima dată am întâlnit-o în 2016, cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa de către Universitatea Valahia, unde am rostit o laudatio.
În ultimii ani, din cauza unui accident nefericit, nu a mai putut fi activă în plan public. Toți cei care am cunoscut-o, foștii săi colegi sau studenți îi vom păstra o caldă amintire și recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru școală românească de drept internațional”, a încheiat fostul premier.