Angajații de la Spitalul de Psihiatrie Schitu sunt speriați: «Sperăm doar să facem o formă uşoară de Covid-19»

Ultima actualizare:
Angajaţii reclamă că sunt nevoiţi să se echipeze în zona în care umblă pacienţii infectaţi
Angajaţii reclamă că sunt nevoiţi să se echipeze în zona în care umblă pacienţii infectaţi

Dezastru în Olt! Satul Greci a intrat în carantină, iar focarul care a dus la această măsură extremă este Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu. „E jale, vom avea cel puţin cinci - şase morţi. Folosim echipamente de toată jena“, dezvăluie o persoană care trăieşte un adevărat calvar la unitatea medicală.

Zeci de pacienţi şi membri ai personalului medical de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu (Olt) sunt infectaţi cu SARS - CoV - 2, iar numărul acestora creşte în fiecare zi. Acum o săptămână, DSP Olt impusese carantina. Astfel, 30 de angajaţi ai spitalului au rămas în izolare alături de pacienţi pentru 7 zile. 

«Totul e zob»

Din interiorul spitalului se ridică voci ale angajaţilor nemulţumiţi, care descriu unitatea sanitară drept „lagăr de exterminare“. Un membru al personalului medical vorbeşte, sub protecţia anonimatului, despre coşmarul din interior: „Vom avea cel puţin cinci - şase morţi. Problema e că n-avem trasee, n-avem absolut nimic. Sunt angajaţi care se îmbolnăvesc în fiecare zi. Parodia este că pacienţii dorm unii cu alţii, folosesc aceeaşi baie, comună, intră pe acelaşi culoar, e zob ceea ce e la noi“. 

«Fumează unii de la alţii»

Nu ar exista, în tot spitalul, nici o zonă sigură, deşi activitatea este organizată pavilionar, în şase clădiri. „Pacienţii fumează unul de la altul, acolo unde i-am izolat, dacă putem să spunem aşa, că i-am izolat.  Asistenţii şi infirmierii se schimbă  în zona roşie, pentru că nu avem altă zonă. Intră în zona respectivă, unde se plimbă bolnavii cu COVID - 19, şi acolo îşi iau echipamentul. Puţinul echipament pe care-l avem. Până zilele trecute, asistenţii primeau o mască la cinci zile“, explică angajatul spitalului pentru adevarul.ro. 

«Nu poţi să deranjezi medicul»

Ieri, cei 30 de angajaţi izolaţi de o săptămână alături de bolnavi ar fi urmat să plece acasă, pentru că nu pot rezista mai mult, alături de pacienţii cronici, 24 de ore din 24. Persoana angajată dezvăluie că sistemului de carantină i s-au supus doar asistenţii, infirmierii şi personalul - suport, cu totul 30 de persoane. Medicii şi personalul administrativ fac în continuare naveta zilnic. În tot acest tablou, pacienţii cu boli psihice, dar infectaţi şi cu SARS - CoV - 2, sunt trataţi de personalul spitalului şi consultaţi la câteva zile de un medic infecţionist. Doar cazurile care se complică ajung la spital – suport COVID - 19. „A venit un infecţionist, un stagiar, care s-a luat cu mâinile de cap şi a zis: «Domnule, nu puteţi să-i trataţi în halul ăsta! Nu aveţi culoare delimitate, nu aveţi absolut nimic!». Sunt cel puţin 25 de paturi cu COVID – 19 în momentul ăsta şi pacienţii se îmbolnăvesc încă. Singura soluţie va fi conducere militară, care să ne creeze circuitele şi care să le dea un imbold medicilor de-a intra pe saloane... Ai noştri s-au învăţat cu 200 de milioane pe lună. Seara, nupoţi să deranjezi medicul, trebuie să-l laşi să doarmă liniştit. Aşa se fac gărzile la noi, e 20 de milioane o gardă“, oftează sursa. 

«Combinezoane proaste»

Astăzi, personalul ar trebui să facă schimbul de tură, iar cei 30 angajaţi care au fost în unitate alături de pacienţi să poată merge acasă, însă în izolare. “Oamenii sunt revoltaţi, trebuie să facă treaba infecţioniştilor, asistenţii, infirmierii. Stau şase ore în combinezoane, dar avem o costumaţie de toată jena, nişte halate de unică folosinţă subţiri, au luat nişte combinezoane proaste”, arată persoana care a decis să rupă tăcerea.În satul Greci locuiesc zeci de angajaţi din cei peste 160 ai spitalului. Dacă angajaţii din prima tură vor merge acasă fără un nou test la ieşire şi se vor întâlni cu membrii familiilor, scenariul în care o localitate întreagă, şi aşa îmbătrânită, va fi un imens focar ar deveni realitate. „Toată lumea e speriată. Sperăm însă că suntem tineri şi că o să facem o formă uşoară“, adaugă angajatul, care concluzionează: „Carantina nici teoretic nu se respectă, atâta vreme cât facem internări şi externări, cât nu avem medici în carantină”.  Managerul Spitalului de Psihiatrie Schitu, contactat în mod repetat, a dat un răspuns scurt.  „Care ies negativi se duc acasă, care ies pozitivi, se ocupă DSP - ul. Nu mai coordonez eu, mi-am făcut schimbul de tură, că oamenii erau epuizaţi, cât să mai ţină! Şi mă lăsaţi, vă rog frumos, chiar am multe pe cap astăzi“, declară medicul Sorin Brătoi, managerul spitalului. 

Click! Spune

DSP Olt a transmis luni doar cifre seci privind unitatea din judeţul Olt. „Spitalul Schitu, total  - 45 de cazuri confirmate pozitiv: personal medico - sanitar - 4, infirmieri - 8, îngrijitori - 3, alt tip de personal - 2, pacienţi - 26“, a comunicat autoritatea sanitară.

Flash News

CLASAMENT. Capitala rămâne pe primul loc la numărul de noi infectări în 24 de ore. De luni până marți, în București au fost confirmate 151 de noi cazuri (în total, de la începutul pandemiei, 7.605 cazuri). Pe poziția a doua se află județul Vaslui, cu 113 noi îmbolnăviri (în total, 999 de cazuri).INTERNAȚI. Nu mai puţin de 17 puști, cu vârste între 12 și 19 ani, şi un adult, de la Centrul “Harap Alb” din Focşani, au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Persoana adultă este angajată a centrului pentru copii cu dizabilități. Adolescenții prezintă simptome uşoare, dar au fost preluaţi şi internaţi la Spitalul Municipal din Adjud. Angajatul este asimptomatic și se află izolat la domiciliu, potrivit adevarul.ro.ÎMBOLNĂVIRE. O angajată a Ministerului Sănătăţii a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus, iar 12 persoane cu care a intrat în contact direct au fost izolate la domiciliu. Ieri a fost realizată dezinfecţia spaţiilor unde îşi desfăşurau activitatea angajata ministerului și colegii acesteia, scrie news.ro. ”Angajata noastră este internată într-o unitate sanitară de boli infecţioase”, transmite Ministerul Sănătăţii. 

TERAPIE INTENSIVĂ. Psihologul Ana Rinder (43 de ani), managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vaslui, a ajuns ieri în stare gravă la unitatea medicală pe care o conduce, cu simptomatologie COVID-19. Fiul ei a fost în grupul adolescenţilor testați pozitiv în focarul de la Costineşti. Ea şi-a adus băiatul acasă, după ce, în gașca tinerilor, o puștoiacă, fiica unui ambulanțier, a fost confirmată cu COVID - 19. Ana Rinder se afla în izolare, alături de fiul ei, iar starea ei a început să se deterioreze brusc luni noapte, arată adevarul.ro. Ieri dimineață, Rinder a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în stare precomatoasă, potrivit unor surse medicale. A fost internată la Secţia Terapie Intensivă, iar investigațiile tomografice au evidenţiat leziuni cerebrale şi pulmonare, scrie adevarul.ro. Medicii din Vaslui au decis să solicite sprijin Institutului Matei Balş din Bucureşti, pentru transfer.  

Ana Rinder
Ana Rinder

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net