Anunțul celor de la CNAIR! Autostrada pe care vom putea circula de la 1 Decembrie
Ultimul tronson al Autostrăzii Moldovei, între Ploiești și Buzău, va fi dat în trafic până la sfârșitul lunii noiembrie. CNAIR estimează că șoferii vor putea parcurge integral drumul de mare viteză chiar de Ziua Națională.

Tronsonul Pietroasele–Buzău este aproape finalizat
Autostrada Moldovei (A7) va lega în premieră Bucureștiul de Focșani printr-un traseu complet de mare viteză, odată cu finalizarea secțiunii Ploiești–Buzău. Tronsonul Pietroasele–Buzău, cu o lungime de 13,9 kilometri, este ultima piesă din proiect. „Lucrările sunt într-un stadiu avansat pe lotul 3 și ne dorim ca, până la sfârșitul lunii noiembrie, acest tronson să fie gata pentru trafic. Ținta este ca, de 1 Decembrie, românii să poată merge de la București la Focșani în regim de autostradă”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Compania subliniază că loturile 1 și 2, Dumbrava–Mizil și Mizil–Pietroasele, au fost finalizate anterior, iar traficul se va putea desfășura continuu, fără întreruperi. Potrivit instituției, pe întregul traseu au fost realizate lucrări complexe la terasamente, pasaje și podețe, cu accent pe siguranța rutieră și pe respectarea normelor europene de calitate.
Când au început lucrările la A7 și cât au costat
Lucrările la Autostrada Ploiești–Buzău au început efectiv în 2022, după semnarea contractelor de execuție cu firmele turcești Makyol și Nurol. Lotul 1, Dumbrava–Mizil (21 km), a fost adjudecat pentru aproximativ 1,47 miliarde lei fără TVA, în timp ce lotul 2, Mizil–Pietroasele (28,35 km), a costat circa 1,25 miliarde lei. Pentru lotul 3, Pietroasele–Buzău, contractul a fost semnat în noiembrie 2023, la o valoare de 1,09 miliarde lei fără TVA, iar lucrările au demarat oficial în februarie 2024.
Autostrada Moldovei A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, urmând să asigure legătura dintre Capitală și regiunea Moldovei, până la Suceava. Deschiderea segmentului București–Focșani este considerată o etapă crucială pentru fluidizarea traficului și reducerea timpilor de deplasare, dar și pentru dezvoltarea economică a zonelor traversate. Astfel, dacă toate lucrările se încheie conform planului, începând cu 1 Decembrie 2025, românii vor putea parcurge drumul de la București la Focșani exclusiv pe autostradă.
Șofer: „E un cadou frumos de 1 Decembrie, dar ..."
Deschiderea autostrăzii chiar de 1 Decembrie are o semnificație aparte pentru mulți români. Ziua Națională devine, astfel, nu doar o celebrare a unității, ci și un moment concret în care o parte a țării este mai bine legată de restul ei. Pentru locuitorii Moldovei, noua legătură rutieră reprezintă mai mult decât un drum de mare viteză: este un pas spre conectare, investiții și șanse egale de dezvoltare. Mulți șoferi văd în inaugurarea acestui tronson un "cadou de 1 Decembrie”. „E un cadou frumos de 1 Decembrie, dar ar trebui să primim mai des astfel de cadouri. La cât de prost stăm cu infrastructura în România, orice kilometru nou de autostradă contează”, a spus un conducător auto pentru Click!.



































